Venus - Sarea in bucate

Home

Sanatate

Alimentatie

Sarea in bucate

Nu tuturor le este cunoscut faptul că sarea marină folosită în mod obişnuit pentru a da gust mâncării nu este doar, după cum ar trebui să fie, materia ce rămâne în urma procesului de evaporare a apei de mare, ci este obţinută după succesive şi repetate spălări realizate cu scopul de a îndepărta acele elemente (minerale, metale etc.) considerate în mod greşit ca fiind impure pentru sare.

De fapt, în apa de mare este prezentă o varietate însemnată de elemente chimice, chiar dacă într-o cantitate, pentru unii, redusă. Dar este cunoscut şi faptul că în substanţele naturale prezenţa chiar în cantitate minimă a unui element (numit în acest caz oligoelement) reuşeşte să exercite o bogată activitate biologică, deseori în prezenţa unor mici cantităţi de diferite elemente.

Sarea marină nerafinată, sau integrală, constituie o sursă extraordinar de bogată şi perfect echilibrată de oligoelemente, indispensabile unei corecte dezvoltări a reacţiilor metabolice organice.

De exemplu: pentru producerea hemoglobinei (o proteină conţinută în globulele roşii din sânge, având proprietatea de a fixa şi transporta oxigenul) este necesară prezenţa fierului; fierul, la rândul său, va fi uşor utilizat doar în prezenţa unor cantităţi mici de cupru; acţiunea cuprului va fi accentuată de alte şi mai mici cantităţi de cobalt; activitatea acestuia din urmă va fi posibilă datorită manganului în doze şi mai mici, etc.

Dacă lipseşte o verigă din acest lanţ, probabil cu mult mai lung şi mai complex, producerea de hemoglobină va fi deficitară, chiar în prezenţa unei cantităţi suficiente de fier.

Prezenţa elementelor minerale în apa de mare (mg)

Clor	19,3	Fluor	0,001
Sodiu	10,7	Rubidiu	0,0002
Magneziu	1,3	Litiu	0,00007
Sulf	0,9	Zinc	0,00007
Calciu	0,42	Fosfor	0,00006
Potasiu	0,37	Iod	0,00005
Brom	0,06	Arsenic	0,00002
Carbon	0,02	Cupru	0,00001
Stronţiu	0,01	Cesiu	0,000002
Bor	0,1	Argint	0,0000003
Siliciu	0,001	Aur	0,00000001

Sarea marină integrală reprezintă astfel sursa cea mai practică şi naturală pentru menţinerea sau restabilirea echilibrului elementelor minerale în organismul nostru. Dar consumul de sare marină integrală în locul sării rafinate se impune şi datorită unei alte serii de motive.

În zilele noastre, consumul de sare (chiar şi 30 gr de persoană în fiecare zi) este cu siguranţă excesiv faţă de cantităţile recomandate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (nu mai mult de 5 gr pe zi). Aceste doze nu trebuie depăşite pentru a nu genera anumite boli, cunoscute ca fiind rezultatul excesului de sare: hipertensiunea şi mai ales complicaţiile acesteia.

Excesul de sare rafinată (practic, clorură de sodiu în proporţie de 99,9%) contribuie la rigidizarea arterelor şi provoacă o puternică retenţie a apei: aceşti doi factori sunt la baza creşterii presiunii arteriale care, la rândul său, va determina alte consecinţe nefaste precum insuficienţa renală, hemoragii (de temut sunt cele cerebrale), dificultăţi cardiace etc.

Obişnuinţa de a consuma sare în exces se creează încă de la o vârstă fragedă când gustul hranei este în mod sistematic acoperit de prezenţa sării, aceasta fiind folosită mai mult după exigenţele şi gusturile adulţilor („dar cum va reuşi să mănânce această mâncare ce nu are nici un fel de gust?”) decât în funcţie de adevăratele necesităţi ale copilului, pentru care un morcov sau o bucată de dovleac reprezintă în sine gusturi noi şi delicioase.

Sarea marină integrală, prin bogăţia sa în elemente minerale, adaugă savoare hranei prin doze în mod cert mult mai reduse faţă de sarea rafinată.

Această schimbare în obişnuinţele culinare va contribui cu certitudine, împreună cu o reeducare a gustului, la scăderea considerabilă a cantităţii de clorură de sodiu din alimentaţie.

La polul opus, regimul strict fără sare produce anumite tulburări ca: diminuarea apetitului, oboseală, apatie, dereglări stomacale, slăbiciune musculară, pierderea cunoştinţei, crampe, dureri generalizate şi, în cazuri extreme, tulburări renale şi azotemie.

Alte moduri de întrebuinţare:

Intern:
- băutul apei puţin sărate combate anemia şi oboseala; - sarea, în cantitate mai mare, topită în apă este purgativă;
- în cazuri de otrăviri se provoacă voma dându-i persoanei respective să bea un pahar de apă caldă în care s-au topit 2 linguriţe de sare;

Extern:
- băile de sare sunt tonice şi sunt indicate în leucoree, reumatism;
- contra guturaiului: se trage pe nas puţină apă cu sare;
- gargară în amigdalită, angină difterică şi alte afecţiuni ale gâtului;
- contra răcelii: băi de sare; se pot face frecţionări cu alcool în care s-a topit sare;
- contra durerilor şi a umflăturilor, dureri reumatice, varice: pe locurile respective se pun săculeţi din pânză care se umplu cu sare încălzită; aceşti săculeţi se pot pune şi pe abdomen în caz de colici intestinale, splină mărită, sau friguri;
- sarea de bucătărie se foloseşte pentru clisme (o linguriţă la 1l de apă caldă)

Observaţii:
- alimentele trebuie sărate după fierbere (sarea măreşte temperatura de fierbere a apei);
- excesul de sare accentuează acuitatea simţurilor (mai ales a mirosului).

Contraindicaţii:
ascite cirotice, edeme, epanşamente cardiace, epilepsie, hidropizie, hiperclorhidrie, infecţii acute, febrile, toxice, nefrită, nevralgie sciatică, pneumonie.

autor: dr. Andra Bazavan, „Bucătăria verde”, Editura Firul Ariadnei