Venus.org.ro feminitate la superlativ

Zahărul comun este compus din două zaharuri simple: glucoză şi fructoză. El este extras din sfeclă de zahăr sau din trestie de zahăr, rafinat prin metode chimice complexe, astfel încât să fie îndepărtate toate „impurităţile” (care sunt de obicei substanţe foarte preţioase: vitamine, săruri minerale, proteine, alte zaharuri etc.) şi obţinându-se în acest mod produsul alb pe care îl cunoaştem cu toţii.

În acest caz zahărul a devenit un aducător de calorii goale („calorii fără calorii”), fără acele elemente care pot favoriza utilizarea lor de către organism precum ar fi, de exemplu, vitaminele din grupa B sau enzimele.

Consumul de zahăr, produs apărut pentru prima dată ca aliment  în jurul anului 1700 (de fapt, înaintea acestei date consumul de alimente îndulcite era foarte redus, folosindu-se în acest scop fructele sau mierea), a crescut gradat pentru a exploda pur şi simplu în ultimele decenii: consumul mediu în anii ’80 este de aproximativ 20 kg/an pe cap de locuitor.

Evident că aceste 20 de kg nu ajung în totalitate în ceaşca de cafea, ci se găsesc adesea ascunse în alimentele consumate în mod obişnuit: în produsele de patiserie, în băuturile răcoritoare (chiar şi în cele „amare”), în sucurile de fructe preparate industrial, în dulceţuri (până la 70%!), în pasta de dinţi (şi nu cumva zahărul este cauza principală ce se află la originea cariilor dentare?), în conserve, în medicamente (citiţi etichetele  pentru a vă edifica) şi, evident, în dulciurile de orice tip.

Mulţi cercetători numesc zahărul "moartea albă". După carne, el ocupă primul loc în scurtarea vieţii. Zahărul consumat din obişnuinţă (care poate deveni toxicomanie) este apreciat ca unul dintre cele mai dure droguri. Îndemnul "daţi copiilor dulciuri" conţine un viciu de fond, întreţinut de ignoranţa părinţilor şi de propaganda deşănţată a fabricanţilor de produse zaharoase. Ştiaţi că un litru de băutură tip Cola conţine 100 - 150 grame de zahăr (22 cuburi) şi substanţe excitante echivalente cu 3 ceşti de cafea?

Sfecla de zahăr se compune din peste 50 de constituenţi cunoscuţi; zahărul numai din unul: zaharoza. Înşelător prin gust, el stârneşte în organism o furtună de dezechilibre (toată lumea ştie că dulciurile provoacă diabet, favorizează depuneri de colesterol şi supun inima la eforturi suplimentare). Sintetic spus, plătim plăcerea gustativă cu felii de sănătate.

Şi totuşi, zahărul - ne spune chimia - este de natură organică. Afirmaţie adevărată, dar incompletă. Prin rafinare el îşi pierde enzimele şi toţi ceilalţi constituenţi atât de necesari vieţii. Ajunge să fie în dizarmonie cu Natura tocmai prin aceea că îi lipsesc cele 20 - 30 de elemente nutritive, alături de care a coexistat în sfecla şi trestia de zahăr. Spre a fi metabolizat, zahărul fură din rezervele organismului calciu, magneziu, crom, vitamina Bl, enzime.

Aventura lui în corpul nostru este interesantă, dar foarte periculoasă. Străbate cu uşurinţă intestinul subţire şi ajunge în sânge. Provoacă modificarea sângelui şi dă o stare de hiperglicemie. Apare, de îndată, o rapidă excitare fizică şi psihică. Pancreasul primeşte un şoc şi secretă mai multă insulină decât normal, cu consecinţe în scăderea zahărului din sânge sub medie. După 10 - 15 minute se instalează o stare de hipoglicemie care se manifestă prin oboseală. De data aceasta e biciuit şi ficatul, care îşi transferă o parte din rezerva de glucide în sânge. Alternanţele acestea dereglează metabolismul şi epuizează sistemul nervos.

Nu de puţine ori auzim pe câte unii recomandând, în cazuri de boli de inimă, "pentru întărire" câte un cubuleţ de zahăr sau 1-2 pahare de apă îndulcită cu zahăr. Este o inepţie! După arderea rapidă a zahărului, urmează o periculoasă stare de hipoglicemie. Faptul că zahărul este eliminat de organism constituie cea mai bună dovadă că, pentru corp, el este o otravă.

Aţi reţinut, desigur, geneza diabetului: prin repetate consumuri exagerate de zahăr, pancreasul îşi epuizează rezervele de insulină. Pe de altă parte, organismul îşi mobilizează, pentru neutralizarea zahărului, resursele de calciu, în detrimentul sistemului osos şi al dentiţiei care devin din ce în ce mai fragile. S-a constatat că aorta persoanelor decedate în urma unui infarct miocardic conţine mai puţin crom decât ale celor decedate datorită altor boli sau chiar de bătrâneţe. Acest deficit cronic este, fără îndoială, pus în seama consumului de zahăr rafinat.

Zahărul este şi un mare „hoţ” de magneziu, împietând asupra imunităţii organismului. Una din marile cauze ale instalării cancerului este, în afara amplificării energiei YIN (-), carenţa de magneziu. Neutralizarea vitaminei B1 provoacă boli ale sistemului nervos, tulburări de memorie, palpitaţii, ameţeli, ulcere ale stomacului şi gambei, degerături, boli circulatorii. Organismul îşi ia măsuri de precauţie, se apără de asaltul zahărului, dar preţul e prea mare.

Înlocuitori ai zahărului:

 l) cel mai bun înlocuitor este mierea naturală;

2) în cazul în care nu avem mereu miere (sau ne este dificilă procurarea acesteia datorită preţului ridicat), putem recurge, pentru a evita multiplele efecte nocive pe care le declanşează în corp consumul de zahăr, la aşa-zisul ZAHĂR INVERTIT.

Iată reţeta:
1 kg zahăr, 450 g apă, suc de lămâie, se amestecă şi se fierb 10 minute. Se colectează mereu spuma cu o lingură de lemn. Se obţine un amestec de două monozaharide (glucoza şi fructoză), cu putere de îndulcire dublă faţă de zahăr. Prin faptul că el conţine acid citric, previne anumite maladii. Se ştie de asemenea că acidul citric sporeşte asimilarea calciului în intestin, contribuie la combaterea şi vindecarea rahitismului, previne formarea calculilor renali, dizolvă uraţii (sărurile acidului uric) şi are certe proprietăţi antiinfecţioase.

Folosirea zahărului este legată de mult timp de generarea anumitor boli, în special obezitate. De fapt, zahărul, fiind energie în formă pură, dacă nu este folosit/consumat de către corp imediat (proces ce nu are loc în cazul vieţii sedentare), se depozitează sub formă de grăsime la nivelul ficatului şi în ţesuturile de rezervă, sub piele. Printre altele, zahărul predispune către arterioscleroză deoarece grăsimile în exces aflate în sânge se depozitează în interiorul vaselor sanguine, determinând începerea procesului de întărire a acestora.

Zahărul este determinant în crearea unui decompensări a pancreasului, glanda ce produce insulina. De fiecare dată când în alimentaţia noastră apare zahărul, pancreasul este constrâns să facă un mare efort pentru a produce insulina necesară astfel încât zahărul ingerat să fie folosit de celule. Cu timpul, pancreasul „oboseşte”, dacă putem spune aşa, iar resursele sale funcţionale devin insuficiente pentru exigenţe organice: iată astfel cum apare diabetul zaharat, caracterizat de prezenţa unei cantităţi excesive de glucoză (unul din componenţii zahărului) în sânge şi în urină.

Caria dentară, boală care deja a atins aproape întreaga populaţie aflată la vârsta şcolară, este dintotdeauna legată de consumul de zahăr. De fapt prezenţa acestei substanţe la nivel cavităţii bucale favorizează dezvoltarea unor condiţii biochimice specifice care, la rândul lor, provoacă slăbirea şi apoi ruperea smalţului ce acoperă dintele.

Din această cauză recomandările de a spăla dinţii după masă nu vor fi niciodată prea puţine, mai ales dacă hrana este constituită din alimente dulci sau rafinate: în cazul celor din urmă, mai ales datorită lipsei fibrelor alimentare, nu are loc acea acţiune mecanică de curăţare necesară pentru a reduce la minim resturile alimentare ce rămân printre dinţi.

Pe de altă parte, se poate observa şi faptul că în această perioadă a fost promovat, mai ca niciodată, obiceiul unei corecte igiene orale; se pare însă că această prevedere nu a fost suficientă pentru a opri epidemia de carii dentare ce ne chinuie. Mai există şi o altă consecinţă a consumului de zahăr: fiind constituit  din calorii goale, zahărul sustrage din rezervele organismului, sărăcindu-l totodată în acest mod de vitamine, enzime, săruri minerale, indispensabile pentru digestia, asimilarea şi utilizarea sa.

Acest lucru este valabil mai ales în cazul calciului (de aici şi tendinţa de decalcifiere şi de slăbire a oaselor şi a dinţilor) şi în cazul vitaminelor din grupa B, vitamine utilizate de ficat pentru transformarea hranei digerate în substanţe mai preţioase, utilizate în mod direct de către corp.

Prin urmare, zahărul nici nu ar putea să fie considerat un aliment, ci mai corect un „non aliment”: în urma consumului său sistematic nu rezultă o reînvigorare, ci dimpotrivă o slăbire a organismului şi a capacităţilor sale de apărare în faţa bolilor.


autor: dr. Andra Bazavan, „Bucătăria verde”, Editura Firul Ariadne