Astrologie
Tipologii - combinatia Sagetator cu Sagetator | Tipologii - combinatia Sagetator cu Sagetator |
|
|
|
Nativul Săgetător cu ascendentul pe Săgetător. Nativul Săgetător cu AS pe Săgetător şi cu Jupiter, guvernatorul AS, oriunde în tema natală, tinde să fie, aproape întotdeauna, un Săgetător autentic, care va reprezenta cu succes particularităţile acestui Semn zodiacal, şi în bine, şi în rău.
În aspectul său armonios, el va manifesta generozitate, aptitudini de explorator, capacitatea de a deschide noi drumuri sau noi orizonturi în cultura, ştiinţa şi spiritualitatea lumii, dragoste faţă de semeni, iubire de Dumnezeu, spirit justiţiar şi nevoia de a căuta sau de a transmite adevăruri fundamentale pentru evoluţia omenirii. În aspectul său dizarmonios, el va manifesta lăcomie la orice nivel şi în orice domeniu al vieţii, lene, inerţie, stagnare, suficienţă şi automulţumire, o bunăstare care va deveni propria sa limitare spirituală în actuala existenţă, îngustime de spirit, bigotism, tendinţa către corupţie, obezitate şi dezordine în toate aspectele sale existenţiale, putând fi gurmand, grobian, obez. Poate ocupa funcţii oficiale, dar tinde să fie uşor de corupt şi la fel de uşor cumpărat sau atras în compromisuri de orice factură.
Dacă Jupiter, la momentul naşterii, este neaspectat sau dacă el închide vreo casă, aceste informaţii se cer foarte bine, pentru că ele constituie urgenţe ale actualei existenţe a nativului.
sursa: fragment din „Puterea secretă a ascendentului”, autor Rodica Purniche, Editura Lux Sublima, Bucureşti, 2008 |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
| Home |
| Elevarea femeii |
| Venus si Marte |
| Sanatate |
| Alternative |
| Psihologie practica |
| Spiritualitate universala |
| Astrologie |
| mainmenu |
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
Cine manuieşte cel mai bine mai mult
Cum sa ne obisnuim cu fericirea
Vindecare si eliberare emotionala prin orgasm
Cum sa iei nota mare la comunicare
Tehnici de dilatare a momentului prezent
"Cea mai frumoasa si mai profunda traire omeneasca este misterul." Albert Einstein