Venus.org.ro feminitate la superlativ

Iubirea între două fiinţe umane, între un bărbat şi o femeie, reflectă, de fapt, o taină universală: atracţia şi fuziunea nesfârşită a două principii polar opuse, supremul masculin şi misterul feminin. Când începi să vezi lucrurile aşa, totul capătă o altă dimensiune. Iubirea umană îşi pierde delimitările şi printr-o dilatare infinită se dizolvă ireversibil într-o iubire supraomenească.

Din momentul când începi să intuieşti această realitate tainică atotpătrunzătoare, iubirea căpătă aripi şi, clipă după clipă, înveţi să vrei mai mult şi mai mult, să vrei totul în materie de iubire. Drumul acesta este abrupt, nu este uşor. A te smulge din limitările unei minţi posesive, plină de dorinţe şi ataşamente, a înţelege lumea prin ochii unei femei înţelepte şi nu prin ochii unei femei obişnuite plină de frici, temeri şi îndoieli, acesta este cu siguranţă începutul unei vieţi glorioase.

Uneori, din diverse motive, ne supăram pe iubiţii noştri, nemulţumite fiind de anumite mici imperfecţiuni neconforme cu dorinţele şi aşteptările noastre. Şi spun aceasta pentru a puncta faptul că o supărare, o dezamăgire, o nemulţumire apare atunci şi numai atunci când îţi imaginezi ceva anume, când te aştepţi la ceva anume, iar ceea ce se petrece nu este conform cu presupunerile noastre.

Poate că într-adevăr aşa ar fi cel mai bine, aşa cum ne imaginăm noi, dar totuşi nu putem niciodată şti dacă acesta este adevărul sută la sută. De ce să nu extragem ceea ce este bun şi armonios dintr-o anumită situaţie, chiar dacă ea ne-a înşelat aşteptările. Şi de ce să nu învăţăm să trăim prezentul exact aşa cum este el, cu toate surprizele lui, nemaiîncercând să brodăm anterior asupra a ce şi cum o să fie.

Desigur că pentru o femeie nu este tocmai facil. Imaginaţia, de multe ori nu întocmai creatoare, o caracterizează, şi deseori o şi motivează în viaţă. Trebuie însă să ţinem cont de faptul că întotdeauna condiţiile exterioare obiective sunt neutre. Doar modul în care reacţionăm la ele le determină să pară benefice sau nu. Trebuie să ne transformăm reacţiile faţă de circumstanţele exterioare.

Fiţi în permanenţă fericite interior. Nu încercaţi să modificaţi exteriorul pentru a-l adapta cerinţelor voastre; urmăriţi mai bine să vă transformaţi interior.

În loc să vrei ca lucrurile să decurgă într-un anumit mod şi astfel să te opui cursului firesc al lucrurilor, mai bine înveţi să trăieşti clipa prezentă cu tot ceea ce ea îţi oferă. A te cufunda adânc şi a fuziona profund cu momentul şi acţiunea realizată, a fi extrem de concentrată şi atentă la fiecare clipă pe care o trăieşti, înseamnă a considera viaţa ca o reală sărbătoare.

Necesitatea de a ne afla într-o relaţie de iubire este cea mai intensă dorinţă pe care o femeie o simte începând chiar din adolescenţă, sau poate chiar şi mai devreme. Fie că suntem îndrăgostite sau căutăm dragostea, fie că avem o relaţie împlinitoare sau o relaţie în care suferim sau suntem nemulţumite, fie că nu avem momentan nici o relaţie de iubire, totuşi, în mod evident, mai mult de jumătate din forţele noastre interioare sunt concentrate asupra iubirii. Şi acesta este un aspect extrem de important al vieţii noastre. V-aţi pus însă întrebarea la modul cel mai sincer ce căutaţi, de fapt, ce doriţi de la o relaţie de IUBIRE?

Răspunsul cel mai simplu şi cel mai întâlnit este: îl vreau pe el. Un “el” care există deja în viaţa voastră sau pe care îl aşteptaţi să apară. Răspunsul este însă greşit.

Nu asta vă doriţi cu adevărat. Dacă ascultaţi cu atenţie vocea sufletului veţi sesiza în adâncurile fiinţei voastre o acută nevoie de iubire, care se exprimă atunci când ajunge la suprafaţa conştiinţei noastre în dorinţa de a fi cu un bărbat.

Ideea că numai prezenţa şi iubirea unui bărbat vă poate face fericite este doar o deformare a necesităţii fiinţei voastre de a oferi şi de a primi iubire. De multe ori, ca să nu spunem aproape de fiecare dată, când ajungem să credem că numai un anumit bărbat poate declanşa în noi sublimele stări de iubire copleşitoare, atunci cu siguranţă vom trăi experienţa suferinţei în iubire. Exemple în acest caz sunt multiple. Uitaţi-vă puţin în jurul vostru sau chiar în voi însevă şi vă veţi da seama că este aşa. Suferinţa apare atunci când ne încăpăţânăm să credem că un bărbat este focarul fericirii şi al iubirii noastre.

Vă propunem un mic exerciţiu. Închideţi ochii şi întoarceţi-vă în timp evocând toate relaţiile de iubire pe care le-aţi avut în această existenţă.

Cum vă explicaţi faptul că de fiecare dată când aţi experimentat iubirea, trăirea interioară a fost la fel de vie, la fel de intensă şi fascinantă, nuanţată diferit doar de coloristica personală specifică a fiinţei de care v-aţi îndrăgostit? Puteţi spune că a fost altceva? Conştientizaţi faptul că de fiecare dată aţi fost îndrăgostită de iubire, de ceva de dincolo de bărbatul în cauză, acel ceva care v-a atras şi v-a cucerit inima mereu şi mereu.

Şi totuşi de multe ori aţi gândit: “da, el este cel pe care îl aşteptam.” Şi totuşi, viaţa a mers mai departe şi v-a demonstrat de multe ori că acele convingeri ale voastre au fost eronate. Să luăm un alt exemplu. La un moment dat aţi fost îndrăgostită de un bărbat, chiar foarte îndrăgostită. În acele momente întreaga voastră conştiinţă era focalizată asupra lui, şi asupra iubirii pe care o simţeaţi în acele momente. Şi totuşi, după o perioadă de timp, iubirea a dispărut. Sau cel puţin aşa tindeţi să credeţi.

Vă întâlniţi cu bărbatul acela şi vă întrebaţi cum este posibil să nu mai simţiţi acea trăire sublimă intensă care atunci v-a “pus pe jăratec”. Pare de neînţeles, şi totuşi, la o privire atentă şi în urma unei introspecţii profunde, veţi simţi că iubirea a rămas în voi, ea este şi acum în sufletele voastre. Ea a fost acolo dintotdeauna, iar relaţiile de iubire pe care le-aţi avut au fost doar prilejuri minunate ca această iubire să se manifeste.

Întotdeauna, chiar fără să ştim, noi am iubit şi am aspirat ca bărbat - către femeia ideală, respectiv ca femeie - către bărbatul ideal din noi înşine, iar răspunsul plin de graţie al acestui arhetip esenţial al sufletului s-a obiectivat prin intermediul tuturor femeilor pe care le-am iubit, le iubim sau pe care le vom iubi şi, respectiv, prin intermediul tuturor bărbaţilor pe care - ca femeie - i-am iubit, îi iubim sau îi vom iubi în viitor.

Femeia interioară - respectiv bărbatul interior - reprezintă pentru fiecare dintre noi cea mai pură, cea mai sfântă şi cea mai frumoasă parte a sufletului nostru, aspect către care tindem, conştient sau nu, întotdeauna atunci când ne îndrăgostim, când iubim plenar, prin aceasta reîntregindu-ne şi divinizându-ne fiinţa.

Atunci când noi recunoaştem, măcar parţial, în celălalt o anumită manifestare a arhetipului nostru sufletesc, atunci spontan ne îndrăgostim. Dar dacă uităm sau chiar ignorăm total legătura dintre fiinţa celuilalt şi femeia noastră interioară (bărbatul nostru interior) este cu putinţă ca, destul de uşor, acea atingere a graţiei care a făcut să apară iubirea noastră imensă să se estompeze sau să dispară pentru că, treptat, alunecăm către o relaţie strict umană.

Din această cauză, putem să descoperim, în timp, din ce în ce mai multe diferenţe şi nepotriviri între celălalt şi idealul nostru lăuntric. Atunci gândim că “nu mai este ca la început”, deşi este vorba despre exact aceeaşi fiinţă, însă noi nu mai facem legătura între ea şi idealul din sufletul nostru.

Sufletul este ca o sferă care prezintă două jumătăţi: una feminină şi una masculină, iar trezirea lui completă se încheie cu revelarea completă a sferei sale superioare care este chiar idealul nostru fundamental şi care ne cheamă mereu spre el.

Dar, pentru că suntem fiinţe sexuate, bărbaţi sau femei, emisfera superioară a sufletului îmbracă întotdeauna forma unei femei ideale în cazul unui bărbat şi a unui bărbat ideal, în cazul unei femei. Aşadar, în realitate, către această emisferă superioară ne îndreptăm întotdeauna (chiar şi fără să ştim) toate aspiraţiile sublime, toate gândurile minunate şi toate stările de iubire pe care le manifestăm.

Atunci când am înţeles foarte bine acest aspect, devenim cu mult mai liberi decât înainte, pentru că avem acum lângă noi şi în noi (chiar în inima noastră), în permanenţă, o sursă nesfârşită de iubire, de plenitudine, de viaţă, de energie, de frumuseţe, de aspiraţie şi de sfinţenie.

Acum ieşim din ipostaza anterioară, în care urmăream (conştient sau nu) mai mult să cerem, pentru că tot timpul suntem plini lăuntric şi gata să dăruim. Acum ştim că avem aproape totul în noi şi nu mai are nici o importanţă dacă primim ceva în schimb, iar idealul sufletului nostru ne răspunde din ce în ce mai mult prin fiinţele pe care le iubim.

De fapt, de-abia acum putem iubi cu adevărat detaşat, plenar şi liber, pentru că am înţeles că suntem liberi şi că toată dragostea din lume se află în sufletul nostru, iar dragostea noastră este amplificată apoi tot mai mult de toate fiinţele pe care le-am iubit, le iubim sau le vom mai iubi în viitor.

Condiţia de plenitudine lăuntrică în care suntem interesaţi în primul rând să dăruim iubire este metodă infailibilă de eliminare a problemelor legate de starea de neîmplinire interioară sau de unele pretenţii pe care le putem avea de la celălalt. Acum, eliberându-l pe celălalt de orice pretenţii şi de orice aşteptări, el se poate manifesta liber şi ne poate iubi prin ceea ce suntem cu adevărat.


autor: Aida Călin