Venus.org.ro feminitate la superlativ

Stresul, mai precis stresul negativ, a devenit unul din flagelurile omului modern. In ultimii 50 de ani sute de cercetători din diferite domenii s-au aplecat asupra acestui subiect căutând să-i înţeleagă mecanismele.

Stresul este nu doar o problemă individuală, ci, datorită caracterului său „contagios”, una socială. În timp, el afectează grav starea de sănătate, relaţiile inter-umane şi performanţele profesionale ale majorităţii oamenilor. Tocmai de aceea în ultima vreme firme de renume din întreaga lume tind să introducă în programele lor de training module anti-stres.

Ce este de fapt stresul? Literatura de specialitate oferă numeroase definiţii, mai mult sau mai puţin complexe. In esenţă stresul este o reacţie acută a creierului provocată de interacţiunea cu mediul extern. Cercetătorii au distins două tipuri de stres: stresul negativ (distres) şi cel pozitiv (eustres).

Pentru a putea înţelege mecanismele stresului trebuie să cunoaştem câteva lucruri de bază despre funcţionarea creierului:

Creierul este compus din: trunchiul cerebral (inclusiv diencefal), sistemul limbic şi neocortex. Ar mai trebui menţionat cerebelul, dar acesta nu are un rol efectiv în geneza şi controlul emoţiilor de aceea nu ne vom ocupa de el în cele ce urmează. 

Trunchiul cerebral exista deja cu 450 milioane de ani în urmă. Literatura de specialitate foloseşte uneori termenul de „creier reptilian” pentru a desemna această parte a encefalului nostru care face să ne asemănăm foarte mult în reacţii cu strămoşul nostru – omul cavernelor şi chiar mai departe, cu reptilele!

Creierul reptilian este însărcinat cu menţinerea proceselor vitale, cu protejarea siguranţei noastre ca individ şi cu perpetuarea speciei. În situaţii de criză el declanşează ceea ce am putea numi „semnalul de alarmă” menit să ne protejeze viaţa şi siguranţa.

Această reacţie a creierului arhaic se produce automat în următoarele situaţii:

• insecuritate (fizică sau emoţională),
• privare de hrană,
• lipsa somnului,
• privarea îndelungată de plăcere sau de informaţii senzoriale,
• contactul cu noul (despre care nu se ştie momentan dacă este sau nu o ameninţare),
• durerea (fizică sau emoţională),
• obstrucţionarea exercitării funcţiilor vitale (respiraţie, hrănire/excreţie, procreare).

Tot la nivelul creierului arhaic este generat mecanismul de agresiune-sau-retragere („luptă sau fugi”), caracteristic atât animalelor cât şi omului în situaţii de criză.

Sistemul limbic (paleocortex, numit şi „creierul visceral”) este considerat centrul fiziologic al emoţiilor şi răspunde printre altele de „coloritul afectiv” (bucurie/suferinţă) al percepţiilor noastre. La acest nivel percepţiile, situaţiile şi evenimentele sunt etichetate drept plăcute sau neplăcute, şi ulterior ele sunt dorite sau respinse.

Sistemul limbic joacă un rol foarte important în prelucrarea informaţiilor care ajung efectiv în conştiinţa noastră, el selectându-le după diferite criterii (incitant/plictisitor, plăcut/neplăcut, nou/repetitiv etc).

Deseori sistemul limbic efectiv „ajustează” realitatea, împiedicându-ne să sesizăm anumite aspecte (considerate de el neinteresante sau dimpotrivă traumatizante); emoţiile extraordinar de intense provoacă o reacţie a sistemului limbic care blochează orice intervenţie a zonei corticale. Una din preocupările preferate ale sistemului limbic este să ne determine să alergăm după plăcere şi să evităm durerea. Cu orice preţ.

Scoarţa cerebrală (neocortex) este formaţiunea cea mai nouă a creierului uman (1,5 mil. de ani) şi dezvoltarea ei foarte pronunţată este caracteristica distinctă a lui homo sapiens. Ea mai poate fi numită şi „creierul gânditor” întrucât la acest nivel omul devine capabil de gândire abstractă, limbaj, operare cu simboluri, considerente etice şi morale. 

Este foarte important să înţelegem că pentru majoritatea oamenilor creierul gânditor nu funcţionează corect decât atunci când necesităţile fundamentale ale creierului arhaic sunt îndeplinite.

În caz contrar, în situaţii de criză (stres), creierul reptilian alterează sau chiar blochează complet proiectele raţionale ale creierului gânditor iar omul intră pur şi simplu pe „pilot automat”. Acestea sunt genul de momente când spunem lucruri pe care nu am fi vrut să le spunem niciodată sau facem acţiuni de care ulterior ne este jenă şi nu ni le putem explica.

Ţi s-a petrecut probabil ca, într-o situaţie limită, prietenul cel mai bun să se facă nevăzut ca să-şi salveze pielea. Sau poate chiar tu ai făcut asta vreodată.

Istoria cunoaşte un caz celebru de acest gen: Sfântul Petru care „înainte de ivirea zorilor” s-a lepădat de trei ori de Iisus...
Dacă nu ţinem cont de acest mecanism cerebral este posibil să avem parte de multe deziluzii. Relaţiile noastre cu cei din jur se pot deteriora uneori iremediabil dacă nu suntem conştienţi de modificările comportamentale majore pe care le poate induce factorul stres.

va urma

autor: Emanuela Munteanu

Citeste si: