Venus.org.ro feminitate la superlativ

Se spune că rudele nu sunt pe alese. Prietenii, în schimb, da. Cu ei putem întemeia familia de spirit.

Dar o asemenea relaţie nu cunoaşte împlinirea totală dacă scopul nostru împreună nu este mai puternic decât teama de a ne lăsa priviţi în toată goliciunea defectelor şi a greşelilor noastre. Căci prietenia este şi o confruntare cu limitele propriei sincerităţi. În faţa fiecăruia dintre noi sunt puse oglinzile potrivite, pentru a ne recunoaşte în prietenie: cât iubim, câtă încredere în sine avem, câtă putere de a ne smeri, de a ierta şi de a ne desprinde din înlănţuirile personale.

Avem multe atracţii, simpatii spontane, camarazi de duminică, de vacanţă, cunoştinţe agreabile cu care schimbăm complimente pe care suntem tentaţi să le confundăm cu afecţiunea dezinteresată. Dar ce greu este în viaţă să ne apropiem unii de alţii cu adevărat şi să ne acceptăm reciproc aşa cum suntem, fără să ne pierdem totuşi credinţa în perfecţiunea esenţială a celuilalt!

Într-o prietenie autentică, ne aflăm permanent sub lupă, ies la iveală slăbiciunile şi tertipurile prin care încercăm să ne ascundem slăbiciunile, ne deconspirăm toate acele feţe-feţe pe care le face ego-ul în clipele de încercare. De aceea, pentru a întemeia o prietenie profundă e nevoie de un sacrificiu tăcut. Acela al orgoliului veşnic treaz şi inventiv, care, pe măsură ce este încolţit îşi mai găseşte un cotlon unde să se cuibărească, mai sapă un tunel secret în care să se refugieze cu arme şi bagaje, iar dacă renunţă la unele apucături, are tendinţa spontană să-şi cultive pe ascuns altele menajate abil şi ferite de privirile posibililor judecători.

O prietenie totală ne arată că suntem ca alpiniştii care escaladează un perete vertical de stâncă, legaţi cu aceeaşi frânghie. Ne putem înălţa unul pe celălalt sau ne punem în pericol de prăbuşire atunci când unul dintre noi alunecă şi se clatină deasupra prăpastiei, iar celălalt nu găseşte resursele de încredere, iubire şi energie pentru a-l ajuta să se redreseze.

Prietenul care ne face să râdem este foarte simpatic. Prietenul care ne ajută cu un sfat şi o vorbă bună merită toată afecţiunea. Cel care ne înţelege este nemaipomenit, la fel ca şi cel care ne încurajează când suntem într-o perioadă mai dificilă. Dar prietenul care ne stimulează să descoperim şi să manifestăm comorile tainice din noi  este de neînlocuit.

Şi fiindcă tot a venit vorba, ţi-ar plăcea să ai un prieten exact aşa cum eşti tu?

autor: Oltea Mutulescu