Venus si Marte
Daruieste-ti experienta completa a simturilor | Daruieste-ti experienta completa a simturilor |
|
|
|
Vrei să petreci o noapte magnifică împreună cu cel iubit? Să vă simţiţi ca un cuplu imperial iniţiat în misterele Tantrei? Pregăteşte cu grijă locul unde veţi face dragoste cu iubire, transfigurare si continenta amoroasa. Transformă dormitorul într-un templu al voluptăţilor unice. Eliberează-ţi toate simţurile. Descoperă o intensitate fără limite. Atmosfera în care se desfăşoară întâlnirea voastră erotică joacă un rol important în arta amorului. De aceea marii iubiti din toate timpurile i-au acordat o atenţie specială şi au folosit rafinamentul estetic ca stimulent puternic pentru trăirile senzuale. Felul cum aranjezi spaţiul vostru intim te exprimă, dar mai mult decât atât, vă poate influenţa spectaculos starea psihică. Vă doriţi o întâlnire specială? Alege câteva elemente de decor care să umple spaţiul de poezie şi să vă predispună la visare. Lumânări răspândite prin cameră, cearşafuri de satin, muzică lentă, perdele de voal în culori pastelate pe care le aşezi în jurul patului, improvizând un baldachin, sau le legi la fereastră, de lustră, deasupra uşii, pentru a crea o atmosferă fluidă, suavă. Trebuie doar un strop de imaginaţie. Ţi-e dor de o noapte pasională? Transformă camera sau măcar patul într-o revărsare de roşu, surprinde-ţi iubitul cum mici gesturi neaşteptate, cu obiecte simbolice. Ştim că simţurile răsfăţate ne permit să ne bucurăm de toată savoarea erosului. Un univers delicios aşteaptă să vă deschideţi amândoi spre senzaţiile infinite pe care le oferă mirosul, gustul, vederea, atingerea şi auzul. Vreţi să vă convingeţi? Explorează mirosul Eliberaţi-vă de schemele vechi. Atrage-ţi iubitul într-un joc al miresmelor. Leagă-l la ochi şi încântă-l cu cele mai îndrăzneţe parfumuri orientale, cu cele mai incitante mirosuri ale trupului tău. Uleiurile de ambră, mosc, vanilie trezesc stări nuanţate, cere-i să ghicească ce adulmecă şi pentru a face jocul mai palpitant răsplăteşte fiecare răspuns cu un sărut neaşteptat, o mângâiere incitantă, o şoaptă fierbinte la ureche. Continuă cu descoperirea aromei unice pe care o poartă pielea iubitului (iubitei). Soarbe-l nu doar parcurgându-i cu nările nesăţioase corpul, ci cu fiecare por al propriului tău trup. Respiră-l prin propria piele. Închide ochii şi îmbată-te de mesajele olfactive pe care ţi le transmite. Descătuşează-ţi gustul Oferiţi-vă unul altuia frişcă pudrată cu scorţişoară, miere, căpşuni, banane. Lăsaţi-vă pătrunşi de toată dulceaţa fructelor. Când savuraţi hrana unul de pe trupul celuilalt, când degustaţi degetele, buzele, pieptul, buricul iubitului (iubitei), simţiţi plăcerea care explodează în toate celulele, nu numai în cerul gurii. Desfătaţi-vă cu buzele, limba, săruturile, celuilalt. Cufundaţi-vă împreună în orgasmul gustului. Eliberează-ţi vederea Descoperiţi amândoi cele mai mici detalii ale trupului iubit, contemplaţi-l pentru a-l putea cunoaşte cu adevărat. Uitaţi-vă unul în ochii celuilalt. Acest fel de contact dezvăluie profunzimea pasiunii. Priviţi-vă în timp ce vă mângâiaţi, asta induce o stare reciprocă de transă naturală, de fascinaţie. Mângâiaţi-vă şi sorbiţi-vă din priviri. Veţi simţi o trezire totală a energiilor fiinţei, iar mintea va fi inundată de pace. Deveniţi privirea însăşi. Savurează pipăitul Experimentaţi toate atingerile, toate ritmurile mângâierii, toate texturile, moliciunile şi mătăsurile pielii. Lăsaţi degetele să cutreiere liber şi să exploreze zonele cele mai intime, cele mai puţin dezmierdate. Mângâiaţi, masaţi, sărutaţi-vă unul altuia mâinile şi încheieturile, picioarele şi gleznele. Atingerile trebuie să-l ia prin surprindere pe celălalt, să-l asalteze din toate părţile. Joacă-te ca un leu tânăr, răsturnându-l pe o parte şi pe alta. Răscoleşte-i simţurile cu mângâieri pasionale, duioase, abia conturate, neduse la capăt, reluate în alt ritm, mereu imprevizibil. Îmbată-ţi degetele, palmele cu dulceaţa pielii celuilalt. Plonjează în universul acesta de catifea. Deschide-ţi auzul Auziţi, ascultaţi, meditaţi. Fiţi atenţi nu doar la ceea ce este evident, ci şi la nuanţele subtile ale sunetului. Vă puteţi juca pe rând cu clopoţei care se aşează la intrarea în casele Orientului, atingând cu o baghetă pahare de cristal sau pur şi simplu şoptind celui iubit vorbe incendiare. Auzul absoarbe sensibilitatea oricărui sunet, emoţiile din spatele cuvintelor. Conştientizează influxiunile senzuale din vocea ta, din vocea celuilalt. Suspine de voluptate, gemete, exclamaţii, susur, gângureli copleşite sau doar respiraţia beată de orgasm sunt sonorităţile care te poartă în noi teritorii ale comunicării erotice şi sufleteşti. Descoperă senzualitatea supremă Fiţi cu adevărat prezenţi în propriile senzaţii. Contopiţi-vă cu ceea ce simţiţi. Nu lăsaţi mintea să compare, să analizeze, să vorbească. Cufundaţi-vă în trăire, bucuraţi-vă ca nişte copii. Dăruiţi-vă unul altuia plăcere. Vi se cuvine. Combinarea senzaţiilor oferite de simţuri reprezintă poarta către un nivel mai înalt al satisfacţiei erotice. Cei care ajung să trăiască aceste percepţii la maximum, dilatându-le, expansionându-le fără limite, au posibilitatea de a ajunge la experienţe de-a dreptul electrizante. O lume plină de voluptăţi vă aşteaptă dacă vă deschideţi spre infinitele senzaţii oferite de miros, gust, văz, pipăit, auz. Iar în timp, actul erotic abordat cu continenţă sexuală se va îmbogăţi cu un al şaselea simţ, cel al conexiunii spirituale cu fiinţa iubită. Eliberarea senzualităţii latente în fiecare dintre voi permite să intraţi în comuniune cu profunzimile fiinţei voastre. Această descătuşare aduce o mare bogăţie emoţională fiecăruia în parte şi cuplului, iar viaţa devine extraordinară. Şi odată ce amândoi vă deschideţi către trezirea totală a celor cinci simţuri, sufletele voastre sunt gata să fuzioneze într-unul singur.
autor: Oltea Mutulescu
Citeste si: Transfigurarea. Lectii practice de fericire. Continenta sexuala- un record al sexualitatii Codul secret al continentei amoroase Continenta amoroasa - energie pentru sapte vieti Experimente despre transmutatia biologica Studiile lui Alfred Kinsey despre orgasm Orgasmul si ejacularea nu sunt frati siamezi Drumul spre fericire trece prin inima
|
| < Precedent | Urmator > |
|---|
| Home |
| Elevarea femeii |
| Venus si Marte |
| Sanatate |
| Alternative |
| Psihologie practica |
| Spiritualitate universala |
| Astrologie |
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
Cine manuieşte cel mai bine mai mult
Feminitate la superlativ! 27 februarie 2010, Brasov
Feminitate la superlativ! 5 martie 2010, Craiova
Feminitate la superlativ! 18 martie 2010, Bucuresti
Sexualitate feminina ezoterica , 20 martie 2010, Brasov
Vindecarea traumelor emotionale, 25 martie, Bucuresti
Cum sa ne obisnuim cu fericirea
Vindecare si eliberare emotionala prin orgasm
Cum sa iei nota mare la comunicare
Tehnici de dilatare a momentului prezent
"Noi suntem modelati in functie de ceea ce iubim." Goethe