Venus si Marte
Drumul spre fericire trece prin inima | Drumul spre fericire trece prin inima |
|
|
|
Cu toţii păstrăm sinteza experienţelor pe care le-am avut, iubiri trecute, victorii şi înfrângeri. Dar când ne gândim la dragoste, totul apare într-o lumină mai vie, mai specială, mai misterioasă. E posibil să nu ne amintim ce am făcut acum un an, într-un moment anume. Dar dacă aceea este „ziua iubirii”, când l-am întâlnit prima oară pe „bărbatul visurilor”, totul revine în minte. Trăim o stare de exaltare, de efervescenţă, privirea ne străluceşte de bucurie. Evocăm cu uşurinţă detalii, imagini, senzaţii, sentimente. Înţelegem încă o dată că iubirea este firul de aur al vieţii noastre. Această amprentă luminoasă ne face să fim mai fericite, mai aproape de noi însene. Fiecare dintre noi a trăit câteva poveşti de iubire cu adevărat profunde. Alege una dintre ele.
Aminteşte-ţi cum te simţeai mai frumoasă, mai puternică, mai specială. Simţeai că viaţa este plină de mister şi de fericire. Te bucurai complet de fiecare clipă. După o vreme, când iubirea a trecut peste incendiul dorinţei şi ai cristalizat ceea ce era necesar să cristalizezi, te-ai descoperit pe tine prin el. Te-ai reflectat şi l-ai reflectat. L-ai iubit cu fiecare zi mai mult. Te-ai lăsat iubită cu fiecare clipă mai mult. Unele femei s-au oprit aici. Dăruieşte şi vei primi Iubirea e constructivă şi creativă, ea uneşte şi ne înalţă. E o forţă care regenerează, trezeşte sufletul, o substanţă care dizolvă blazarea, nefericirea, sentimentul singurătăţii. Poemele, muzica inspiratoare, picturile care respiră frumuseţe, toate au în comun iubirea. La fel şi noi. Suntem pline de iubire. De aceea putem dărui din preaplinul iubirii noastre. Iubirea e reală, la fel cum suntem şi noi. Nu e un concept steril, ci o magie secretă. Iubirea este permanent prezentă în sufletul nostru – iată micul mare secret al fericirii. Mereu la dispoziţia noastră. Odată descoperită, nu ne mai părăseşte niciodată. La ce foloseşte să căutăm dragostea în exterior sau să o cerem de la alţii? Dacă nu dai, nu primeşti. Dăruind iubire, vom fi iubite din plin. Aşadar să ne acordăm timp pentru iubire. Ea este menirea existenţei noastre şi vine cu o infinitate de nuanţe. autor: Aida Călin
|
| < Precedent | Urmator > |
|---|
| Home |
| Elevarea femeii |
| Venus si Marte |
| Sanatate |
| Alternative |
| Psihologie practica |
| Spiritualitate universala |
| Astrologie |
| mainmenu |
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
Cine manuieşte cel mai bine mai mult
Cum sa ne obisnuim cu fericirea
Vindecare si eliberare emotionala prin orgasm
Cum sa iei nota mare la comunicare
Tehnici de dilatare a momentului prezent
"Secretul pentru a fi iubit consta in a fi plin de iubire. Iar secretul pentru a fi plin de iubire consta in a fi lipsit de egoism." J. G. Holland