Venus.org.ro feminitate la superlativ

Venus, Asociatia pentru elevarea femeii
Home arrow Elevarea femeii arrow Ce sa faci, daca preferi sa fii mereu fericita
Ce sa faci, daca preferi sa fii mereu fericita Imprimare E-mail

Mă gândesc des  la oamenii care-mi sunt dragi.  Alteori am gânduri mai puţin plăcute. Îmi vin în minte chipuri ale celor care mă irită, probleme care mă frământă sau mă nemulţumesc. De aceea am luat în mod conştient decizia de a petrece de câteva ori zilnic clipe de iubire.
 
Cum anume? Să petrec momente când  mă gândesc la cineva care îmi place, pe care îl iubesc. Aşa am o excelentă sursă de mulţumire şi optimism. Îmi aduc aminte de vechea zicală: „un măr pe zi ţine doctorul departe”. Acum pot spune: „O clipă de iubire pune tristeţea departe!”

Aşa am observat că sentimentele şi gândurile mele devin pozitive pe tot parcursul zilei. N-aş îndrăzni să spun că toate gândurile mele sunt mereu frumoase, dar sigur vor deveni. Şi simt că o parte considerabilă din progres este efectul acestui mic exerciţiu.

M-am obişnuit ca dimineaţa, după ce mă trezesc, să închid ochii şi să trag de câteva ori aer în piept. Apoi mă întreb: „Cui să-i trimit iubirea mea acum?” Imediat îmi apare în minte imaginea cuiva – iubitul, cineva din familie, o prietenă, o colegă de serviciu, o vecină, poate chiar o persoană pe care am  zărit-o în plimbarea mea de ieri prin parc.

Îmi dau seama că nu contează cu adevărat despre cine este vorba. Apoi, pur şi simplu, îi doresc o zi plină de iubire. Când am terminat – totul durează câteva minute – simt că sufletul mi-e pregătit pentru o nouă zi.

Într-un fel mistic, atmosfera acelor câteva minute, mă urmăreşte preţ de mai multe ore. Unii spun că aceasta este o rezonanţă pozitivă.

Testează şi tu acest mic exerciţiu şi îmi vei da dreptate.


autor: Aida Călin

 
< Precedent   Urmator >

Membri






Parola uitata?
Utilizator nou? Creare cont

Sexologul va raspunde

amor-and-psyche-antonio-canova.jpg Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.

Pictura de Ines Honfi

Newsletter




Pe sufletul tau

"A acuza pe altii pentru propriul nenoroc este semn al nevoii de educatie. A-ti acuza propria persoana arata ca educatia a inceput. A nu te acuza nici pe tine nici pe altii e semn ca educatia a luat sfarsit". Epictet

Creat pentru tine

divine.jpg