Venus.org.ro feminitate la superlativ

Îţi propun un exerciţiu. Porneşte un cronometru şi închide ochii. Când crezi că a trecut un minut, deschide-i. Nu trişa, nu număra în gând. Câte secunde au trecut, de fapt?

Medicul Larry Dossey a supus un grup de oameni de afaceri testului de mai sus. Rezultatul? Minutul subiectiv s-a încadrat între 6 şi 15 secunde. De unde o atât de mare diferenţă? Să o luăm cu începutul.

Totul se mişcă în ritm. Particulele atomice, valurile de electroni, iarba, copacii, mamiferele, păsările, Pământul, Luna, stelele…, noi înşine. Toate sunt dominate de cadenţă.

În corp, inima este organul de a cărui ritmicitate ne dăm seama cel mai uşor. Dar sângele pe care îl pompează ea, organele, muşchii, tendoanele se mişcă tot în ritm, indiferent dacă noi conştientizăm sau nu.

Respiraţia, manifestarea cea mai evidentă a stării noastre interioare, se înteţeşte sau încetineşte în funcţie de evenimentele prin care trecem la nivel fizic, psihic sau mental.

Lumea freamătă în nenumărate ritmuri. Rezonanţa este procesul prin care acestea se sincronizează unele cu altele. Ea este unul dintre marile principii de organizare a lumii, tot atât de inevitabil precum gravitaţia.

Cercetătorul olandez Christian Huygens a postulat în 1665 că obiectele care se mişcă tind să intre în rezonanţă: dacă alăturăm două ceasuri cu pendul desincronizate, a doua zi ele funcţionează în acelaşi ritm. De atunci, rezonanţa este un fenomen acceptat în ştiinţele fizice şi naturale.

În ceea ce priveşte aplicaţiile acestei legi în viaţa de zi cu zi, suntem încă la început.

Putem să ne sincronizăm cu o altă persoană, cu un obiect, cu o stare de spirit, cu un sunet, cu un ritm – pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Intrăm în rezonanţă printr-un zâmbet, printr-un dans, prin fuziune amoroasă, prin comunicare, prin spiritul de echipă în timpul unei crize, prin sentimentul de solidaritate cu un oraş în faţa unui pericol iminent sau pentru o cauză comună (amintiţi-vă cum a privit întreaga umanitate primii paşi pe Lună ai lui Neil Armstrong), prin senzaţia de înrudire cu natura, prin uniunea cu marile mistere (curgerea timpului, pulsul universului etc.).

Ai răbdare cu tine

Astfel, rezonanţa este o forţă a naturii. Ea în sine nu este nici bună, nici rea, la fel cum un cuţit în sine nu este nici bun, nici rău. Modul în care o folosim, orientarea pe care o dăm este pozitivă sau negativă. Cuţitul poate fi folosit ca să rănim pe cineva sau ca să tăiem pâine. Noi dăm sensul. Pentru a reuşi însă să ne alegem rezonanţele, trebuie să fim permanent atenţi şi solari.

Altfel, toate semnalele care vin din mediul exterior vor trezi în noi rezonanţe. Când ascultăm la radio şi auzim acelaşi cântec de zece ori, ne intră în subconştient şi vom începe să-l fredonăm când ne e lumea mai dragă, chiar dacă melodia în sine ne place sau nu.

Trăim într-un ritm care nu lasă răgaz şi care e permanent în noi. Inconştient, societatea ne-a insinuat un ritm mult mai rapid, care pe unii ne controlează.

Alţii au căpătat obişnuinţa de a desprinde doar suprafaţa existenţei şi de a trece apoi mai departe. Un studiu efectuat recent într-o grădină zoologică arată că timpul pe care-l petrec, în medie, vizitatorii ca să privească un animal este cât pauza dintre două clipiri: cinci până la zece secunde. Tot în atâtea secunde poţi afla aceeaşi cantitate de informaţii despre respectivele animale deschizând o carte cu poze.

Oamenii îşi imaginează că hipopotamii stau sub apă perioade lungi. De fapt, subliniază acelaşi studiu, media este de nouăzeci de secunde, iar timpul maxim este de cinci minute. Vizitatorii nu rămân pe loc îndeajuns pentru a vedea când ies hipopotamii la suprafaţă. Graba de a trece mai departe nu face altceva decât să ne garanteze că pierdem, trecem cu vederea exact scopul pentru care am venit.

Grăbeşte-te încet

Acest ritm absurd de rapid, pe care mulţi dintre noi ni l-am însuşit, se insinuează pretutindeni, ne este impus de societate. Ritmul lumii moderne asigură cea mai puternică şi cea mai periculoasă rezonanţă dintre toate.

În ultima sută de ani, civilizaţia occidentală a accelerat din ce în ce mai mult şi a cerut, în consecinţă, oamenilor să facă mai mult, să producă mai mult, să înveţe mai mult.

Majoritatea aparatelor sunt astfel concepute, încât să mărească o viteză deja frenetică. Computerele, faxurile, poşta electronică, internetul, telefoanele mobile, formarea repetată a unui număr de telefon, acestea sunt foarte folositoare în afaceri şi ne sporesc confortul, dar fiecare dintre ele se adaugă la rapiditatea traiului cotidian.

Acest ritm din ce în ce mai alert este un fenomen relativ nou şi puţini se pricep să-l varieze. Unii nici nu se gândesc să o facă, pentru că societatea îl consideră productiv şi pentru că atâţia oameni sunt aşa de bine sincronizaţi cu el, încât nici nu sunt conştienţi că ar putea să-l schimbe. Unii îşi dau poate seama că ceva nu e în regulă, dar nu ştiu ce şi cum să modifice, cum să intre în rezonanţă cu un ritm mai lent, mai uman. Cei mai mulţi dintre noi nu ştim să tranzităm timpul.

Fii proactiv

Trebuie să învăţăm să trăim în prezent. Viaţa se desfăşoară în prezent şi constă în nenumărate ritmuri. Începe cu tine: ia-ţi pulsul. Aleargă zece minute. Ia-ţi din nou pulsul. Odihneşte-te un minut. Ia-ţi pulsul încă o dată. Inima îţi bate în ritmuri diferite. La fel se petrece şi în cazul emoţiilor. La fel sunt lucrurile în întregul univers.

Prin contrast, ritmul nostru modern este nenatural; el oglindeşte forţa de atracţie a societăţii, şi nu magnetismul pământului. Este o problemă de rutină; ne-am obişnuit cu pulsul societăţii care ne dictează un singur ritm. Dar merită să învăţăm să accesăm ritmurile naturale.

Modifică-ţi ritmurile după necesităţi şi formează-ţi modele rezonatorii diferite. Fii proactiv, nu reactiv. Asumă-ţi responsabilitatea conştientă pentru ritmurile cu care intri în rezonanţă.

Învaţă să încetineşti. Începe cu trăirea clipei prezente. Lipeşte pe cadranul ceasului de la mână o etichetă pe care să scrii cu majuscule ACUM. De fiecare dată când te vei uita la ceas, o să-ţi aminteşti că trăieşti în clipa prezentă.

Te simţi presat de urgenţe şi termene-limită? Respiră adânc. Eşti în mijlocul unei dispute? Numără până la 10 fără să mai rosteşti vreun cuvânt. Te îngrijorează viitorul? Intră în prezent.

Alegi să-ţi creezi un ritm mai lent care îţi va acorda răgazul de a simţi şi de a te bucura de prezent. Sau alegi să te sincronizezi cu ritmurile mai alerte ale lumii, dar într-un mod conştient, simţindu-te cu adevărat prezent şi ştiind că poţi oricând coborî din trenul de mare viteză, dacă vrei. 

Nu e uşor, pentru început, să exişti pur şi simplu în prezent. E nevoie de curaj şi de efort pentru a inversa tendinţele după care ne ghidăm viaţa, impactul rezonanţei şi al celor din jurul nostru care ne împing mereu să accelerăm.

Din păcate, mulţi dintre noi nu recunosc importanţa şi realitatea cutremurătoare a prezentului decât atunci când ne confruntăm cu o boală fatală. Gândul la propria moarte poate furniza trăirea deplină a lui ACUM.

Mai există experienţele de vârf: ne centrăm automat în prezent când apar situaţii de criză, dar şi cele de fericire copleşitoare. Aminteşte-ţi prima noapte de dragoste minunată.

Rememorezi cu siguranţă detalii de sunet, miros, culoare. De ce? Pentru că erai cu adevărat prezent acolo. Trebuie să învăţăm să acordăm zilnic mai multă atenţie clipei de faţă.

Poarta către aprecierea mai profundă şi conştientizarea vieţii este simplitatea cotidianului.

E uşor să fii atent la un eveniment intens, aproape nici nu i te poţi sustrage. Dar să fii intenţionat conştient când speli vasele, când conduci maşina sau mergi pe un trotuar aglomerat înseamnă să expansionezi momentul şi să-ţi trăieşti viaţa mai din plin.


venus.org.ro