Venus si Marte
Revolutia numita Tantra | Revolutia numita Tantra |
|
|
|
Este o ştiinţă esoterică ce se ocupă cu studiul întregului univers. Începe cu fiinţa umană - gândurile, emoţiile, corpul fizic - cercetează ciclicitatea naturii, armonia muzicii şi a vibraţiilor şi ajunge până la dinamica stelelor şi a întregului cosmos.
În limba sanscrită, Tantra înseamnă “ţesătură, urzeală”. Cuvântul provine din rădăcina “tan”, care înseamnă expansiune, şi are de asemenea semnificaţia de coardă, arteră, fir. În viziunea tantrică întregul univers este perceput asemeni unei ţesături în care părţile se unesc într-un întreg ce se reflectă la rândul său în toate părţile lui, asemenea unei gigantice holograme. Tantra oferă o mare varietate de tehnici fiziologice, psihologice şi spirituale. Dintre acestea vi le prezentăm pe cele mai reprezentative şi mai eficiente. Tantra oferă femeii moderne, suprasolicitate o manieră accesibilă de a-şi îmbunătăţi viaţa, de a fi mult mai fericită, de a se accepta pe ea însăşi şi pe cei din jurul său, de a trăi actul erotic mult mai profund, mai intens şi mult mai prelung. Disciplinele tantrice trezesc toţi centrii energetici ai omului, purifică şi îi deschid canalele subtile (nadis), înlesnind curgerea liberă şi continuă a energiilor. Astfel femeia trăieşte o stare de fericire debordantă şi capătă o sănătate perfectă. Descoperi că totul este sacru Prin Tantra femeia poate reintegra întreaga sa viaţă într-o manieră spirituală, întemeiată pe armonie şi adevăr. În plus, filosofia tantrică oferă o viziune genială care reconciliază două domenii extrem de controversate: sexualitatea şi spiritualitatea. Tantra poate fi o cale de evoluţie spirituală, prin care erosul devine sacru şi te apropie din ce în ce mai mult de divinitate. Sistem oriental milenar, Tantra are drept scop unificarea contrariilor la toate nivelurile fiinţei umane. Această tradiţie vede bărbatul şi femeia ca expresii, oglinzi ale energiilor macrocosmice fundamentale reprezentate de Principiul Masculin Suprem (Shiva) şi Principiul Feminin Universal (Shakti). Semnificaţia practicilor şi metodelor tantrice este dublă: pe de o parte trezirea rapidă şi activarea forţelor misterioase care stau adormite în interiorul corpului şi, pe de altă parte, descoperirea Supremei Shakti în fiecare femeie.
autor: Clara Voda
Citeste si: Transfigurarea. Lectii practice de fericire. Continenta sexuala- un record al sexualitatii Codul secret al continentei amoroase Continenta amoroasa - energie pentru sapte vieti Experimente despre transmutatia biologica Studiile lui Alfred Kinsey despre orgasm Orgasmul si ejacularea nu sunt frati siamezi Drumul spre fericire trece prin inima
|
| < Precedent |
|---|
| Home |
| Elevarea femeii |
| Venus si Marte |
| Sanatate |
| Alternative |
| Psihologie practica |
| Spiritualitate universala |
| Astrologie |
| mainmenu |
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
Cine manuieşte cel mai bine mai mult
Cum sa ne obisnuim cu fericirea
Vindecare si eliberare emotionala prin orgasm
Cum sa iei nota mare la comunicare
Tehnici de dilatare a momentului prezent
„Numai cu inima poti vedea lucrurile corect, ceea ce este esential este invizibil pentru ochi.” Antoine de Saint Exupery