Venus.org.ro feminitate la superlativ

Venus, Asociatia pentru elevarea femeii
Fantasmele erotice Imprimare E-mail

A fost o vreme când fantezia erotică era privită ca un fapt cu totul negativ. Stereotipii prosteşti şi bizare, temeri ale unora au făcut ca atenţia să fie îndepărtată de la studiul fanteziei. Freud a examinat visele din timpul nopţii ca fiind produse ale subconştientului, dar, mai recent, cercetările au început să se ocupe serios de visele sau reveriile din timpul zilei ca o trecere către aceleaşi părţi ascunse ale omului, ca o poartă către noi înşine.

De fapt, sensul termenului de fantasmă este acela de vis conştient, reverie realizată în timpul zilei, refugiu psihic al momentelor aşa-zis moarte, când raţiunea se odihneşte, grijile cotidiene se estompează şi privirea nu fixează ceva anume, ci se pierde în zări doar de noi ştiute.

Aproape cu toţii ne construim o lume a fanteziei, un fel de regat al experienţei care se ascunde între lumea aceasta, în care trăim, şi momentele de dincolo de realitate, din timpul viselor noastre din noapte şi de aceea este bine să devenim conştienţi de lumea fantasmelor noastre, să o cunoaştem pentru a o stăpâni.

Mulţi oameni au fantasme mai mult sau mai puţin sofisticate, mai mult sau mai puţin conştiente. Dar între dorinţa de a trăi o situaţie şi realizarea sa, se ascunde o fascinantă lume. Nu trebuie în nici un caz să ne fie ruşine de fantasmele noastre. Ele constituie o ”scară de incendiu” care ne permite să suportăm frustrările vieţii cotidiene. Ele sunt scenariile micilor noastre ”nebunii”, ale dorinţelor noastre ascunse, partea cea mai îndrăzneaţă a ceea ce suntem noi.

Într-un cuplu iubitor, care face dragoste cu transfigurare si continenta amoroasa, fantasmele sunt o parte importantă, deşi nu constituie partea esenţială a vieţii afective. A avea fantasme nu înseamnă a ne orienta numai spre noi înşine, nu înseamnă a ne crea o lume iluzorie în care să trăim uitând de iubit/iubită şi de viaţa noastră sexuală. Situate între normal şi patologic, fantasmele pot funcţiona ca un medicament, atunci când sunt bine dozate, sau ca o otravă, atunci când le uităm măsura.

Întrebare: Ce este o fantasmă?
Răspuns: Fantasma poate funcţiona ca o prelungire, o împlinire a vieţii sexuale unui cuplu iubitor care practica continenta amoroasa. 

In lipsa iubirii, transfigurarii si a continentei sexuale fantasma poate fi o proiecţie refulată a erotismului.

Întrebare: Toată lumea are fantasme?
Răspuns: Nu, anumite persoane nu au fantasme şi nici nu au idee ce sunt acestea. Dar, pentru acele persoane care iubesc in cuplu stabil, transfigureaza , practica continenta amoroasa si au un libido foarte scăzut, a le explica ce este o fantasmă sau a le încuraja să aibă, este un mijloc extrem de simplu de a le ajuta să simtă dorinţa erotică şi, mai practic, chiar să apară lubrefierea sau erecţia.

Întrebare: Este recomandat să ne împărtăşim fantasmele iubitului sau iubitei noastre?
Răspuns: Depinde cum privim lucrurile. Unii susţin că o fantasmă este pur personală. Dacă în fantasme apar anumite persoane cunoscute, pot surveni gelozii sau invidii aberante din partea celuilalt. Atunci el sau ea va începe să se întrebe cu suspiciune la ce se gândeşte celălalt în timp ce fac dragoste. Şi aceasta poate genera probleme în cuplu. Astfel de mărturisiri făcute atunci când nu este nici momentul şi nici persoana potrivită, pot duce la frustrări şi chiar la depresii nervoase.

Cu toate acestea dacă între cei doi există, şi o relaţie profundă de prietenie si iubire, fantasmele pot fi mărturisite. Acest fapt poate face ca cei doi să ajungă să îşi împlinească unul altuia dorinţele, pasiunile ascunse. Mai mult decât atât, este vorba de o cunoaştere reciprocă mai adâncă a celor doi, de o aprofundare a relaţiei de cuplu, de o comunicare puternică şi lipsită de prejudecăţi.

Întrebare: Care sunt fantasmele care ne perturbă cel mai mult?
Răspuns: În cazul femeilor sunt fantasmele care evocă forţa, puterea specific masculină, iar în cazul bărbaţilor, fantasmele care le induc caracteristici hiperfeminine. De obicei, acele fantasme care dezvoltă foarte mult, chiar peste măsură, caracteristicile sexului opus, tind în timp să producă deviaţii. Este foarte bine ca o femeie să aibă fantasme în care fascinaţia sa feminină să fie pusă în valoare şi chiar amplificată, dar atunci când ea are în mod repetat fantasme în care îşi manifestă o masculinitate exacerbată, aceasta înseamnă că este vorba de un caz de deviaţie sexuală.

Întrebare: Femeile şi bărbaţii au acelaşi gen de fantasme?
Răspuns: În mod categoric nu. Fantasmele de voyeurism se întâlnesc mai des la bărbaţi, în timp ce femeile au mai mult fantasme exhibiţioniste.

Întrebare: Cum ne putem explica aceste diferenţe?
Răspuns: Personalitatea femeii, în general, este mai dulce, mai supusă, şi în fantasmele lor, ele vor să îşi exercite partea complementară a personalităţii. În mod contrar, bărbaţii fiind fiinţe active în viaţa de zi cu zi îşi manifestă în timpul fantasmelor pasivitatea care îi echilibrează. Bărbaţii şi femeile nu au acelaşi tip de fantasme, dar aceasta nu îi împiedică să îşi împlinească unul altuia dorinţele , cu conditia ca :

- cei doi sa se iubeasca iar relatia lor sa fie stabila,

- iar dorinta lor sa nu fie un caz de deviatie sexuala

Testaţi-vă imaginaţia erotică

Testul pe care vi-l propunem are ca scop o mai profundă cunoaştere a personalităţii noastre intime şi o abordare directă a unor aspecte cărora mulţi ezită să le recunoască existenţa chiar şi atunci când se află singuri cu ei înşişi.

Atunci când veţi completa acest test, amintiţi-vă că nimeni în afară de voi nu are nevoie să cunoască rezultatele, dacă nu doriţi în mod special aceasta, şi mai amintiţi-vă că oricine are fantasme, chiar dacă recunoaşte sau nu.
Înainte de a porni să completaţi acest test trebuie să mai ştiţi că nici un răspuns nu este interpretat ca fiind anormal sau deviat, ci reprezintă un mod de a ne cunoaşte; deci, fiţi sinceri.


a.    Cât de des apar în fantasmele tale gânduri referitoare la sex?
1.    aproape tot timpul
2.    foarte des
3.    ocazional
4.    aproape niciodată

b.    Cât de des ai fantasme în care eşti admirat/ă sau excitat/ă de o persoană de sex opus?
1.    aproape zilnic
2.    frecvent
3.    ocazional
4.    rar sau niciodată

c.    Cât de des ai fantasme în care faci amor oral cu iubitul/iubita având rol activ ?
1.    aproape zilnic
2.    frecvent
3.    ocazional
4.    rar sau aproape niciodată

d.    Cât de des ai fantasme în care faci amor oral cu iubitul/iubita având rol pasiv?
1.    aproape zilnic
2.    frecvent
3.    ocazional
4.    rar sau aproape niciodată

e.    Câtt de des ai fantasma că faci dragoste in trei?

1.    aproape zilnic
2.    frecvent
3.    ocazional
4.    rar sau niciodată

f.    Cât de des ai fantasma că  faci dragoste ore şi ore in şir fără să te opreşti pana a doua zi dimineaţa?

1.    aproape zilnic
2.    frecvent
3.    ocazional
4.    rar sau niciodată

g.    Cât de des ai fantasme în care eşti observat de cineva în secret atunci când eşti gol/goală?
1.    frecvent
2.    ocazional
3.    rar
4.    niciodată

h.    Cât de des ai fantasme în care îţi place să priveşti o persoană dezbrăcată care nu ştie că este privită?
1.    frecvent
2.    ocazional
3.    rareori
4.    niciodată

i.    Cât de des ai fantasme în care te îmbraci în hainele sexului opus?
1.    aproape zilnic
2.    frecvent
3.    ocazional
4.    rareori sau niciodată

j.    Cât de des ai fantasme în care faci dragoste cu cineva pentru a câştiga controlul sau de a obţine o poziţie egală cu cea a persoanei respective?
1.    frecvent
2.    ocazional
3.    rareori
4.    niciodată

k.   Cât de des te gândeşti că faci dragoste cu fiinţe din alte lumi paralele, din alte timpuri, zei, zeiţe, îngeri?
1.    frecvent
2.    ocazional
3.    rareori
4.    niciodată

l.    Cât de des ai fantasma că ii dăruieşti iubitului/ei orgasme multiple extraordinare şi extrem de intense ?
1.    frecvent
2.    ocazional
3.    rareori
4.    niciodată

Scorul va fi obţinut făcând suma numerelor cu care sunt notate răspunsurile la întrebări. De exemplu, dacă aţi răspuns la prima întrebare cu răspunsul numărul doi, atunci punctajul la această întrebare va fi de două puncte.

Rezultate:

- Sub 30 de puncte: scenariile fantasmelor dvs. sunt foarte bogate şi urmăresc cam toate posibilităţile imaginative. A-ţi forţa iubitul să aibă relaţii amoroase, a fi forţat să faci aceasta, a privi pe cineva când este gol şi a te lăsa privit la rândul tău, a purta anumite costume sexy şi a folosi sexualitatea pentru a câştiga puterea asupra altora, toate acestea poate fac parte din scenariile fantasmelor dvs. erotice. Aveţi fantasme erotice aproape zilnic şi în mod sigur că le folosiţi ca stimulare erotică în timpul jocului amoros. Fanteziile dvs. sunt ample, cuprinzând multe detalii.

În general aceasta înseamnă că sunteţi o fiinţă cu o mare deschidere erotică ce consideră că fantasmele erotice fac să îmbogăţească viaţa intimă a unui cuplu iubitor. Trebuie însă să fiţi atenţi ca această puternică deschidere către sexualitate să nu devieze în obsesii sau să vă degradeze viaţa dvs. amoroasă. De asemenea, aveţi grijă să nu vă îndepărtaţi de realitate şi să faceţi în aşa fel ca întotdeauna să combinaţi erotismul care vă caracterizează cu un anumit control asupra fanteziilor dvs. Astfel puteţi fi siguri că în viaţa dvs. amoroasă nu vor apare probleme, ci ea va constitui o sursă de fericire continuă şi atât de accesibilă.

- Între 31 şi 39 de puncte: sunteţi o persoană moderată în ceea ce priveşte fantasmele erotice. Fantasmele dvs. tind să se repete şi pun în evidenţă modalităţi convenţionale de a face dragoste sau chiar o anumită rutină instalată în viaţa dumneavoastră.

Probabil că vă surprindeţi visând cu ochii deschişi scene erotice nu mai des de o dată la câteva zile sau poate chiar o dată pe săptămână. Recurgeţi, de obicei, la fantasme numai atunci când realitatea nu vă oferă o împlinire sexuală şi nu consideraţi fantasmele erotice un mijloc de a vă îmbunătăţi viaţa sexuală.

Va trebui să înţelegeţi că fantasmele erotice nu sunt de fapt „un lucru rău“, ci că ele vă pot ajuta în împlinirea anumitor dorinţe erotice refulate şi astfel vă pot conferi o libertate interioară mult mai mare. Aşadar nu vă inhibaţi ori de câte ori vă apar gânduri de natură erotică, ci căutaţi să înţelegeţi de ce apar ele şi cum puteţi să le împliniţi.

- Peste 39 de puncte:
rareori vă permiteţi să aveţi fantezii erotice, iar atunci când le aveţi ele nu sunt foarte variate. Fanteziile nu sunt pentru dvs. o sursă de plăcere şi nici nu le folosiţi pentru a vă stimula activitatea erotică. Sunteţi o persoană de genul celei care spune: „Fanteziile nu sunt nici pe departe atât de satisfăcătoare ca actul real, deci visatul cu ochii deschişi nu intră prea des în viaţa mea de zi cu zi. Când, însă, am fantezii găsesc că ele sunt plăcute şi reconfortante.“ Trebuie însă să înţelegeţi că o imaginaţie creatoare nu face decât să vă amplifice trăirile erotice, putând să vă deschidă noi viziuni asupra vieţii.

Bineînţeles că suntem de acord cu faptul că fantasmele nu trebuie să înlocuiască actul amoros propriu zis, dar atunci când ele îl însoţesc, nu vă determină decât să trăiţi mai profund şi mai intens jocul erotic.

autor: Aida Călin

 
< Precedent   Urmator >

Membri






Parola uitata?
Utilizator nou? Creare cont

Sexologul va raspunde

amor-and-psyche-antonio-canova.jpg Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.

Pictura de Ines Honfi

Newsletter




Workshop-uri

Feminitate la superlativ!   27 februarie 2010, Brasov

Feminitate la superlativ!   5 martie 2010, Craiova

Feminitate la superlativ!   18 martie 2010, Bucuresti

Sexualitate feminina ezoterica , 20 martie 2010, Brasov

Vindecarea traumelor emotionale, 25 martie, Bucuresti

Pe sufletul tau

"Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." Peter O`Toole

Creat pentru tine

divine.jpg