Venus.org.ro feminitate la superlativ

 

S-a descoperit remediul cancerului?

Medicul veterinar suedez Elis Sandberg realiza acum patru decenii un experiment senzaţional. El demonstra în anii 1950 eficacitate antitumorală a unui extract de timus, injectat de el direct în circulaţia venoasă şi imediat după aceea, în ţesutul muscular al unei vaci diagnosticate cu limfo-sarcom diseminat.

În doar câteva zile, apetitul animalului revenea la normal, şi prin repetarea dozei, masele de ţesut tumoral se resorbeau, aşa încât, după ani de zile de la acest experiment, autopsia nu mai evidenţia nici o urmă a tumorii.

Cazul a fost publicat la acea vreme în presa medicală, dar faptul că un "simplu" veterinar ar fi descoperitorul mult căutatului remediu pentru teribila maladie, nu a părut credibil şi nu a fost susţinut de colegii săi.

Din 1910 se făceau experienţe cu extract de timus

Cercetări asupra timusului se efectuau dinainte de a fi revelată reuşita acestei experienţe. Dr.Kitinger realiza încă din 1929 extracte de timus pentru a trata cancerul. Şi cu mult înaintea sa, în 1910, japonezul Takaki utilizase şi el extractul de timus în vindecarea tumorilor.

Dr. Sandberg a avut un avantaj enorm faţă de doctorii de medicină umană, pentru că era veterinar. Timusul bovinelor este mult mai voluminos decât cel al omului şi poate fi procurat mult mai uşor.

La omul adult, timusul cântăreşte cca. 2 grame. El este situat la 20 centimetri sub mărul lui Adam, înapoia sternului şi în faţa esofagului. Chiar şi cele mai recente lucrări de anatomie conţin insuficiente informaţii cu privire la timus. Glanda are un rol important în creştere, timusul nou-născutului cântăreşte între 12-20 grame (1/175 din greutatea sa), atingând maximum la sfârşitul pubertăţii (35 gr.), iar ablaţia sa la naştere produce nanismul (piticismul).

După ce se încheie procesul creşterii, glanda se atrofiază. "Oficial" este decretat faptul că timusul nu ar juca nici un rol notabil. Aşadar, de ce unii medici au făcut "o preocupare" pentru această glandă insignifiantă, care, după toate aparenţele, "nu serveşte la nimic"?

Investigaţii în sistemul imunitar

Această minusculă glandă "inutilă" fabrică numeroşi hormoni. De asemenea, cercetările au evidenţiat faptul că timusul reglează apariţia limfocitelor T, "poliţia sanitară" a corpului, care formează celulele ucigaşe. Reamintim că atât cancerul, cât şi maladia SIDA acţionează asupra organismului, prin distrugerea sistemului imunitar. Iar această plagă a sfârşitului de mileniu, SIDA, este un virus care distruge limfocitele T, deschizând toate "porţile fortăreţei umane" faţă de infecţiile cele mai grave.

Dr. Sandberg, ca veterinar, nu avea dreptul să folosească extractul de timus asupra oamenilor. Însă un prieten al său, medic, a injectat extractul intravenos la bolnavi de leucemie, şi acţiunea a dat rezultate excelente.

Evenimentele şi-au găsit ecou şi în Germania, unde dr. Pesic, din Habsburg, crea în 1975 o "Fundaţie internaţională de cercetări asupra timusului", în care activau mai mult de 100 de medici. Graţie acestor investigaţii se ştie acum faptul că limfocitele T supravieţuiesc în corp şi se transformă în celule Killer. Extractul de timus (THX) le stimulează la maximum, producând o substanţă citotoxică -limfotoxina- capabilă să dizolve tumorile. Mai mult de 100.000 de pacienţi au fost trataţi astfel, cu rezultate excelente, şi fără efecte secundare negative.
         
"Ecuaţia" apărării contra infecţiilor
 
Fiinţa umană este o unitate psihofiziologică, în care totul se leagă. Glandele endocrine formează un sistem complet, complementar, sinergic, în care se evidenţiază o corespondenţă foarte specială între suprarenale şi timus.

Efectele stresului asupra glandelor suprarenale este binecunoscut şi se ştie că secretarea adrenalinei permite mobilizarea mecanismelor de apărare ale organismului pentru a lupta contra agresiunilor. Dacă anxietatea şi stresul devin permanente, se poate ajunge la o epuizare a suprarenalelor şi la scăderea corespunzătoare  a funcţiilor timusului. În fapt, dacă întregul sistem endocrin este perturbat de stres, are loc slăbirea autoapărării organismului.
 
De altfel, din punct de vedere imunitar, la nou-născuţi, timusul produce iniţial limfocitele sanguine, care, după câteva zile, emigrează în măduva osoasă şi în splină (un alt organ considerat neimportant). De aici, începe o producţie constantă, care rămâne subordonată timusului, care este astfel "directorul general" al sistemului nostru imunitar. Timusul este cel care, în caz de necesitate (agresiuni bacteriene), mobilează limfocitele şi le stimulează să producă anticorpi specifici contra bacteriilor, virusurilor şi agenţilor cancerigeni.
 
Ecuaţia acestei înlănţuiri este simplă: fără timus = limfocite lipsă = anticorpi absenţi = lipsa apărării contra infecţiilor.

 

Terapia clasică este o modalitate curativă agresivă

        
Utilizarea extractelor de timus a fost realizată în următoarele domenii:
- geriatrie, unde a acţionat ca agent de reîntinerire
- unele boli cronice
- tumori maligne
- pacienţi stresaţi.

Enumerăm câteva din afecţiunile tratate cu rezultate remarcabile: bronşitele cronice, alergiile, diabetul zaharat, reumatismul, poliartrite, lupus eritematos, afecşiunile discurilor intervertebrale, angina pectorală, hipertensiunea arterială, tulburări circulatorii, arterioscleroză, psoriazis, boli ale ficatului, paradontoză, cataractă şi multe forme de cancer. Singura contraindicaţie este sarcina, această terapie putând produce avorturi.

Desigur, modalitatea de tratament a unei afecţiuni este opţională. Fiecare persoană afectată trebuie să decidă ea singură dacă se supune sau nu tratamentului clasic, fiind o terapie curativă foarte agresivă.

Tonifierea timusului pe cale naturală

Fiecare este interesat, chiar şi dacă nu în mod direct, de posibilitatea vindecării cancerului. Astfel, prin tonifierea acestei preţioase glande, timusul, ne putem redobândi sănătatea.

Dar tonifierea acestei glande nu pare uşor de realizat. În fapt, timusul este minuscul pe de o parte, şi pe de altă parte inaccesibil din exterior, fiind protejat de stern.

Există două posibilităţi pentru a-l stimula: una prin interiorul toracelui, alta prin tonifierea suprarenalelor, pentru că există o corespondenţă între acestea şi timus. Să abordăm prima opţiune şi să vedem prin ce exerciţiu fizic putem realiza acest lucru.

Acest exerciţiu fizic este poziţia “Lumânării”, pe care, mulţi dintre noi, am învăţat-o încă de la grădiniţă. Întinşi pe spate, ridicăm picioarele în poziţie verticală, sprijinindu-ne spatele cu mâinile.

Presiunea bărbiei asupra sternului comprimă glanda tiroidă şi o tonifică, aceasta fiind o verigă importantă în lanţul sistemului endocrin. Execuţia poziţiei lumânării determină un aflux sanguin sporit în lobii pulmonari superiori, adică în regiunea claviculară, şi asigură o irigaţie mai bună a acestei zone.

În timp ce o realizăm, putem folosi puterea mentală a vizualizării interioare. Se ştie că respiraţia, forţa vitală, urmează comenzile mentalului. Dacă ne dirijăm gândirea către un organ oarecare, forţa vitală va urma traseul vizualizat mintal, şi în consecinţă, circulaţia sanguină prin acel organ se va ameliora.

Aşezaţi în poziţia lumânării, respiraţi cât mai lent şi mai profund, inspiraţia şi expiraţia sunt egale. În plus, aerul este frânat prin contracţia glotei, ceea ce va face ca să auzim un zgomot uşor la trecerea aerului. Frânarea modifică presiunea intratoracică astfel: la pătrunderea aerului depresiunea intratoracică creşte, iar la ieşirea lui, presiunea intratoracică se va mări. Aceste modificări de presiune acţionează asupra timusului ca un veritabil masaj respirator, dulce, blând dar eficace.

Pentru a intensifica fluxul forţei vitale, ne concentrăm în regiunea timusului, deci în spatele sternului, la nivelul bărbiei, care presează pe piept. Întreaga atenţie este focalizată în această zonă, la fel şi suflul. Este dificil să simţim glanda la nivel fizic, dar acest lucru nu este atât de important, deoarece prin această tehnică, întreaga zonă este vitalizată, inclusiv timusul.

Un alt exerciţiu este cel în care ne aşezăm pe spate, ridicăm picioarele ca la lumânare, dar le ducem în continuare spre cap, până atingem cu degetele de la picioare solul. Bărbia presează, de asemenea, sternul. Totuşi, afluxul de sânge sub acţiunea gravităţii este mult mai redus în raport cu poziţia lumânării.

Exerciţiile fizice şi tehnicile de respiraţie

A doua opţiune este cea în care putem influenţa timusul în mod indirect, prin tonifierea suprarenalelor. Tonifierea le hrăneşte, normalizează activitatea şi intensifică circulaţia în suprarenale şi rinichi.

Posturile care generează efecte deosebite în acest sens sunt: “Balansoarul” (întinşi pe burtă, ne prindem de picioare cu mâinile şi ne balansăm în faţă şi în spate) şi poziţia “Cobrei” (întinşi pe burtă ne sprijinim în maini, radicand partea superioară a trunchiului, capul se va lăsa uşor pe spate).

Exerciţiile de respiraţie conştientă sunt cele care acţionează asupra plămânilor, inimii, toracelui, şi implicit, asupra timusului.


venus.org.ro