De vorbă cu Dumnezeu

de Alina Dospinescu

Inima mea vorbește cu Dumnezeu
M-a întrebat o femeie frumoasă cum fac eu să îmi amintesc de Dumnezeu... E un subiect atât de intim, de delicat şi de misterios încât, din timiditate poate, am ezitat să răspund... Este totuşi o întrebare importantă şi foarte frumoasă, inocentă şi profundă în acelaşi timp, aşa că deschid acum, cu mâini tremurânde, înfiorate, fereastra inimii, pentru a mă lăsa privită o clipă acolo unde în spatele voalurilor de taină şi tăcere, vorbesc cu Dumnezeu.

Recunosc că mi-ar plăcea să vorbesc mai des cu El, mai ales să îi cer şi să-i ascult sfatul, de care uneori mai uit, ca un copil rebel... Există însă dese momente de conversaţie spontană, vie, căci inima mea vorbeşte, din preaplin de încântare, cu Dumnezeu - aşa cum o fetiţă mică pupă obrajii părinţilor ce o-ngrijesc.


Cel mai ușor îl simt pe Dumnezeu când mă bucur
Îl simt adesea pe Dumnezeu cum are grijă de mine, şi mă poartă prin viaţă în palmele Lui.

Cel mai uşor îmi amintesc de Dumnezeu atunci când mă bucur - și de aceea sunt atentă şi mă bucur mai tot timpul. Mă bucur pentru că sunt atentă la frumuseţile vieţii - de la sclipirile naturii la vocile prietenilor, de la glasurile care mă învaţă la glasul care cu iubire mă răsfaţă:).

Sunt bucuroasă că e soare afară, că plouă frenetic sau ninge paradiziac şi copilăreşte, că mâncarea e gustoasă, că iubitul mă priveşte în ochi cu dragoste, că mă cuprind braţe calde, că începe o nouă zi, că viaţa e plină... şi că respir încă o dată, că fac dragoste şi sunt topită în iubire, că primesc lecţii de (la) viaţă – şi atunci bucuria singură mă urcă până la Cer şi privind lucrurile, oamenii - aud vocea lui Dumnezeu... şi... spontan, ca apa unui izvor ce ţâşneşte din pământ, preaplin de bucurie şi recunoştinţă se revarsă din inima mea.

 

Recomanda acest articol