Sincronicităţile, elemente esenţiale ale Jocului Divin al Vieţii (I)

de Marvin Atudorei  

Sincronicitățile nu sunt banale întâmplări
Dincolo de a fi nişte banale întâmplări spectaculoase sau coincidenţe stranii, sincronicităţile  capătă o semnificaţie tot mai importantă odată cu progresele cunoaşterii moderne, confirmându-se poate într-un mod neaşteptat, ceea ce multe aforisme populare spun prin expresii gen „Nimic nu este întâmplător”.   Pentru a avea o imagine mai clară despre ce înseamnă asemenea fenomene, să pornim de la trei situaţii reale, ca exemple de sincronicităţi.
 
 
 1.  În anul 1829,  goeleta Marmaid  a naufragiat în largul coastelor australiene. Din fericire toţi marinarii şi pasagerii aflaţi la bord au rămas vii şi nevătămaţi pe o mică plajă din apropiere. După numai trei zile, o corabie cu trei catarge, Swiftsure, le-a observat semnalele şi i-a cules pe toţi.

Datorită unui curent oceanic necunoscut până atunci, acest velier eşuează şi el la ţărm, cinci zile mai târziu, din nou fără nici o victimă. Toţi marinarii şi pasagerii sunt apoi salvaţi de un alt vas, Gouverneur Ready, care însă naufragiază de asemenea, tot fără victime, apoi situaţia se repetă de încă două ori, spre disperarea tuturor, cu vasele Comet şi apoi Jupiter, după care toţi marinarii şi pasagerii sunt salvaţi din nou, de aceasta dată de pachebotul City of Leeds, care venea de la Londra şi se îndrepta spre Australia. 

Toţi erau într-o stare perfectă de sănătate. Printr-un joc al circumstanţelor, un pasager de pe primul vas, Marmaid, îşi regăseşte pe acest ultim vas bătrâna sa mamă, de care nu mai ştia nimic de aproape zece ani şi care acum era pe moarte. Datorită acestei reîntâlniri neaşteptate, de bucurie, bătrâna mama se reînsănătoşeşte.  
 
 2.  Doi gemeni monozigoţi (proveniţi din acelaşi ovul), născuţi în SUA în anul 1940, au fost despărţiţi la naştere şi adoptaţi de două familii care nu se cunoşteau, nu au ţinut legătura şi care locuiau la mare distanţă una faţă de cealaltă.

În anul 1979, cei doi s-au întâlnit „întâmplător” şi au constatat că fiecare a fost botezat James şi i se spunea Jim.  Fiecare a studiat avocatura, dar au fost pasionaţi de desenul tehnic şi tâmplărie. Fiecare din ei a fost căsătorit cu câte o femeie pe care o chema Linda şi cu care au avut fiecare câte un fiu, botezat la fel : James Alan. Fiecare din cei doi fraţi divorţaseră de soţiile lor şi s-au recăsătorit cu femei care şi de data aceasta purtau acelaşi nume : Betty. Amândoi aveau acum câte un cățel pe care îl chema Toy şi obişnuiau să meargă în vacanţă la plaja St. Petersburg din Florida, unde deşi ei semănau foarte mult, nu se întâlniseră niciodată până atunci.
 
 3.   Scriitorul Morgan Robertson a scris în 1898 o carte intitulată „Zădărnicie” („Futility, or the Wreck of the Titan”), în care povesteşte despre un vapor uriaş, construit în Marea Britanie, care porneşte în prima sa călătorie, ca un hotel de lux pe apă, peste Oceanul Atlantic, spre America. La 400 de mile de Newfoundland, Titan se loveşte de un iceberg şi se scufundă. Majoritatea pasagerilor mor pentru că uriaşul vas avea prea puţine bărci de salvare, fiind considerat imposibil de scufundat…

După 14 ani, numele puţin cunoscut al lui Robertson şi dramaticele descrieri din romanul său au apărut pe prima pagină a ziarului „Times“, alături de ştirea despre scufundarea tragică a vasului Titanic, la 15 aprilie 1912.

Analogia dintre acţiunea romanului şi tragedia care a avut loc în realitate era uimitoare. Dimensiunile Titanului, imaginate de scriitor, şi cele ale Titanicului real erau aproape identice: ambele aveau câte patru coşuri şi câte trei elice; lungimea Titanului era de 260 m, pe când cea a Titanicului de 268 m; puterea motoarelor şi viteza ambelor nave erau identice, respectiv de 55.000 CP şi 25 de noduri pe oră. Atât Titanul, cât şi Titanicul aveau la bord bogătaşi şi reprezentanţi ai protipendadei de pe cele două continente – Europa şi America.

Ambele s-au scufundat la 400 de mile de Newfoundland şi au avut doar 24 bărci de salvare. Din cei 2.200 de pasageri ai Titanului au pierit majoritatea, iar din cei 2.000 urcaţi pe Titanic s-au salvat doar 700. Catastrofa a avut loc în urma ciocnirii, în ceaţă, a vasului cu un iceberg, în ambele cazuri evenimentul având loc în luna aprilie.

Analogia era într-adevăr izbitoare şi, la scurt timp după naufragiu, Robertson a început să primească scrisori de ameninţare de la văduvele şi de la rudele celor care pieriseră în catastrofa Titanicului, blestemându-l şi numindu-l geniu al răului. Romanul său, „Zădărnicia” nu s-a mai reeditat niciodată, iar numele autorului a fost dat uitării.

        
(va urma)

 

Recomanda acest articol