Constantin Brâncuşi a practicat yoga

de Melania Radu

Ghidul său spiritual care l-a îndrumat din planul astral a fost marele yoghin tibetan Milarepa
Brâncuşi a urmat, întreaga sa viaţă, o practică spirituală perseverentă. Ghidul său spiritual a fost marele yoghin tibetan Milarepa, care îl îndruma din planul astral.

Mai presus însă de propriile sale mărturisiri, în ceea ce priveşte practica Yoga stă mărturie însăşi opera sa. Cunoştinţele esoterice, cum ar fi folosirea proporţiei numărului de aur, sintetizate în creaţiile sale geniale, demonstrează fără echivoc faptul că Brâncuşi a fost un iniţiat.

Apropiaţii sculptorului au relatat în diferite ocazii atât despre faptul că el practica yoga, cât şi despre influenţa pe care spiritualitatea orientală a avut-o asupra creaţiilor acestuia. Şi Mircea Eliade vorbeşte în mai multe rânduri despre fascinaţia lui Brâncuşi pentru Milarepa.

Unii dintre prietenii lui apropiaţi din ultima parte a vieţii relatează că Brâncuşi ştia pe de rost viaţa lui Milarepa, ghidul său spiritual, cu care comunica în astral. Supranumit şi „Milarepa din Montparnasse”, (Montparnasse este cartierul parizian unde Brâncuşi îşi avea atelierul) Brâncuşi însuşi devenise o legendă, iar în prezenţa lui se aşternea o misterioasă linişte de început de lume.

Cum l-a „întâlnit” Brâncuşi pe Milarepa? Se spune că în timp ce călătorea pe jos de la Bucureşti spre Paris, în 1903-1904, Brâncuşi a primit cadou de la un elveţian cartea „Milarepa: Ses crimes, ses épreuves, son nirvana” – Milarepa: crimele sale, încercările, eliberarea spirituală.

Odată ajuns în Paris, a uitat cartea pe un raft. Într-o zi, în timp ce era furat de gânduri şi frământat de întrebări existenţiale, s-a ciocnit de mobila din cameră. Atunci o carte i-a picat drept în cap. A fost momentul care i-a transformat întreaga existenţă. Cartea conţinea autobiografia lui Milarepa şi celebrele sale imnuri spirituale.

Practica spirituală
În ce priveşte practica sa spirituală, Brâncuşi vorbeşte despre două etape distincte în viaţa sa: una de tinereţe şi una spre sfârşitul vieţii sale.

Astfel, din cartea „Sfântul din Montparnasse” de Peter Neagoe aflăm că la scurt timp după ce a ajuns la Paris, Brâncuşi a început practica procedeelor de hatha yoga. Ultimii ani de viaţă au fost dedicaţi unei practici mistico-creştine, isihaste, despre care se vorbeşte în cartea lui Tretie Paleolog, „De vorbă cu Brâncuşi despre ”.

O tehnică de meditaţie iubită de Brâncuşi este „exerciţiul de respiraţie rostind ritmic cuvântul sacru OM” (mai exact este vorba de mantra AUM, cunoscută în tradiţia spirituală indiană şi asimilată cu Logosul Divin).

Iată de pildă cum o învăţa pe prietena sa Eileen Lane: „Gândeşte-te la cuvântul sacru AUM… E un cuvânt care se identifică cu ceea ce numim Dumnezeu. Imaginează-ţi cuvântul sacru AUM ca fiind lumina atotputernică, dragostea atotcuprinzătoare, ritmul cosmic, creativitate mereu prezentă, cunoaştere nelimitată. Consideră-l treapta cea mai înaltă pe care o va atinge conştiinţa noastră. Această stare poate fi atinsă numai îndepărtând din minte gândurile rătăcitoare, dorinţa neclară, stânjeneala. Asemenea celorlalte lucruri de preţ, eliberarea nu poate fi obţinută fără efort.”


Influenţele orientale
Lumea orientală a exercitat întotdeauna asupra sa o fascinaţie profundă. Ajuns la Paris, Brâncuşi a frecventat cu asiduitate muzeele, printre care şi muzeul Guimet, în care era fascinat de piesele orientale.

El a studiat de altfel arta Asiei de sud-est şi pe cea a Indiei, cu statuile specifice de bronz lustruit. A găsit în gândirea simbolică orientală, la fel ca şi în folclorul românesc, acele sensuri profunde care stau la temelia gândirii arhaice a popoarelor.

Fondatorul modernismului în sculptură a fost de fapt un tradiţionalist al artelor sacre şi unul dintre puţinii artişti care au menţinut principiile a ceea ce se numeşte artă sacră.

Originalitatea sa constă în a merge până la origini, până la sufletul cel misterios al lucrurilor: „Ne regăsim cu toţii la sfârşitul unei mari epoci şi este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor şi să regăsim ceea ce s-a pierdut”, scria marele artist.


Meditaţia yoghină i-a permis accesul la esenţe
Yoga, „Calea Infinitului Divin” sau „Calea către Infinit” are ca scop ultim revelarea directă, efectivă a Realităţii Divine, sau cu alte cuvinte, realizarea unui contact continuu, conştient, cu Cauza Primordială Supremă, care este Dumnezeu Tatăl.

Yoga a fost pentru Brâncuşi calea care l-a condus către esenţe. Meditaţia yoghină l-a făcut să se întoarcă la simbol, pe care apoi l-a transpus în opera sa. „Funcţia artistului rămâne aceea de a descifra semnele ascunse ale naturii şi de a interpreta misterele Universului”, pentru cei pregătiţi să le „vadă”. „Nu căutaţi forme secrete sau mistere. Ceea ce vă dau este bucurie curată. Contemplaţi lucrările mele până le vedeţi. Cei aproape de Dumnezeu le-au văzut.”

Pentru Brâncuşi a sculpta însemna a crea, în deplină meditaţie şi concentrare, în linişte şi detaşare, într-o deplină comuniune cu Natura: „Când creezi, trebuie să te confunzi cu Universul şi cu elementele sale...”

Aceasta reflectă dorinţa sa de a trăi direct acea realitate sacră prezentă atât în lumea exterioară omului cât mai ales în el însuşi: „Arta nu înseamnă o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate singura realitate adevărată.”

„Vrem întotdeauna să înţelegem ceva. Însă nu este nimic de înţeles. Tot ceea ce puteţi contempla aici, în Atelier, are un singur merit: că este trăit...”

 

Recomanda acest articol