Ce vezi în jurul tău?

Cetatea
Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
- Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:
- Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.

Fericirea
Discipolul l-a întrebat pe Maestru:
- De ce toată lumea de aici este atât de fericită, cu excepţia mea?
- Pentru că ei au învăţat să vadă frumuseţea şi bunătatea pretutindeni, i-a răspuns Maestrul.
- Dar eu de ce nu văd frumuseţea şi bunătatea pretutindeni?
- Pentru că nu poţi vedea în afară ceea ce nu vezi înlăuntrul tău.

Barca
Într-o seară de toamnă, ceaţa groasă învăluia aproape în întregime râul. Un călugăr şi un tânăr novice se pregăteau să-l traverseze cu o barcă uşoară. Valurile erau galbene şi tumultoase şi începuse să bată un vânt puternic.

- Maestre, n-ar fi mai prudent să amânăm vizita pe mâine? Am putea mânca o mână de orez şi am dormi în rămurişul acela înalt pe care îl zăresc acolo.

Maestrul păstra tăcerea. Atunci învăţăcelul s-a resemnat, a urcat în barcă şi a început să vâslească în tăcere, cu inima îngrijorată. Au trecut zece minute care i-au părut a fi o oră.

- Maestre! Maestre! Priveşte acea barcă ivindu-se din ceaţă! Vine direct spre noi! Ne va ciocni, ne va sparge barca şi ne vom duce direct la fund! Luntraşul asasin doarme nepăsător! Dacă aş pune mâna pe el i-aş trage una cu bastonul…

În momentul ciocnirii, un val salvator sau o mişcare abilă a călugărului a îndepărtat pericolul şi cele două bărci şi-au continuat neatinse drumul.
- Ai văzut ce era în barcă, Kasuko? a întrebat călugărul zen.
- Da, maestre, forma care mi se păruse a fi un om era un sac cu grâne.
- Spune-mi, Kasuko, împotriva cui te-ai mâniat?

Ghinion sau noroc
A fost o dată un om foarte sărac care avea în  schimb un cal foarte frumos, pe care dorea să-l cumpere stăpânul castelului. Dar de fiecare dată, bătrânul îl refuza.
- Pentru mine acest cal nu este doar un animal. Este un prieten. Cum pot să-mi vând prietenul?

 Într-o dimineaţă s-a dus la grajd şi a descoperit că dispăruse calul.
Toţi sătenii au zis:
- Ţi-am spus doar! Ar fi trebuit să vinzi calul. Acum a fost furat. Ce ghinion teribil.
- Ghinion sau noroc? a spus bătrânul. Cine poate spune?

Toată lumea a râs de el. Dar peste 15 zile calul s-a întors, urmat de o întreagă herghelie de cai sălbatici. A scăpat din grajd, a curtat o iapă tânără şi s-a întors cu întreg alaiul după el.
- Ce noroc! au strigat sătenii.
- Ghinion sau noroc? a spus bătrânul. Cine poate spune?

Bătrânul şi fiul său au început să antreneze caii sălbatici. Dar, o săptămână mai târziu fiul său şi-a rupt piciorul încercând să antreneze un cal sălbatic.
- Ghinion, i-au spus prietenii. Ce-ai să te faci acum fără ajutorul fiului tău? Eşti şi aşa vai de capul tău.
- Ghinion, noroc, cine poate spune? A replicat bătrânul.

Câteva zile mai târziu armata stăpânului pământului a forţat toţi tinerii din sat să devină soldaţi. Toţi în afară de unul...fiul bătrânului, care avea piciorul rupt.
- Cât de norocos poţi să fii, au spus sătenii. Toţi copii noştri merg la război, dar tu poţi să-ţi păstrezi fiul acasă. Fiii noştri probabil vor fi ucişi......
Bătrânul a replicat:
- Ghinion, noroc, cine poate şti?

 

Recomanda acest articol