Plante medicinale care trebuie folosite cât mai des - GHIMBIRUL


Condiment cu virtuți terapeutice
Ghimbirul este o plantă condiment care se recomandă să o avem în bucătărie la îndemână. Poate fi inclus atât în salate, poate fi consumate alături de ciorbe sau mâncăruri gătite (în special împreună cu usturoiul, presărate crude la final), dar are și foarte multe proprietăți medicinale, mai mult sau mai puțin cunoscute.

Ghimbirul este cel mai mult cunoscut datorită efectelor sale curative în cazul senzației de greață și de rău de mișcare. Însă are de asemenea un larg spectru de proprietăți antibacteriene, antivirale, antioxidante și antiparazitare, pentru a aminti doar unele dintre cele 40 de acțiuni farmacologice confirmate în mod științific.

Ghimbirul este antiinflamatoriu, ceea ce îl face un remediu valoros pentru ameliorarea durerilor de articulații, menstruale, a migrenelor, etc.

Potențialul ghimbirului de a ușura senzația de durere pare să aibă o largă utilizare. Pe lângă faptul că ajută la diminuarea durerilor musculare și ale articulațiilor, s-a demonstrat că poate reduce intensitatea durerilor în cazul migrenelor, la fel ca medicamentul Sumatriptan, însă fără a avea efecte secundare nedorite.

Ghimbirul este de asemenea un remediu promițător în lupta contra cancerului, a diabetului, a ficatului gras non-alcoolic, a astmului, a infecțiilor bacteriene și fungice și este unul dintre cele mai bune remedii disponibile contra răului de mișcare (poate fi consumat înainte sau în timpul călătoriei cu mașina, avionul, vaporul, etc.) și a grețurilor (cauzate de sarcină sau chimioterapie, de exemplu).

Consumul zilnic de un gram de ghimbir poate ajuta la reducerea grețurilor și vomitării în cazul femeilor însărcinate sau la persoanele care suferă de migrene. S-a demonstrat de asemenea că ghimbirul funcționează mai bine decât un medicament placebo pentru a ameliora grețurile de dimineață.

Ghimbirul este un condiment care trebuie luat în considerare dacă suferiți de indigestie și face mult mai mult decât simpla ameliorare a durerii specifice în acest caz. Ghimbirul conține enzime puternice pentru digestia proteinei și ajută la stimularea golirii conținutului stomacului fără niciun efect negativ și este un agent antispasmodic, ceea ce poate explica efectele sale benefice asupra tractului intestinal.


Cum utilizăm ghimbirul
Multe persoane utilizează în mod regulat ghimbirul în ceai, iar aceasta este una din modalitățile cele mai la îndemână pentru a-l folosi. Tăiați câteva felii de ghimbir și adăugați peste acestea apă fierbinte, lăsați la infuzat 10 minute pentru a obține astfel ceaiul de ghimbir. Acesta este un remediu excelent și foarte puternic în caz de gripă.

Vă sfătuim să nu utilizați ceaiul de ghimbir zilnic, deoarece în unele cazuri poate genera alergie, mai ales în cazul persoanelor mai sensibile și predispuse la alergii.

Puteți de asemenea să curățați rădăcina de ghimbir și să o radeți pe răzătoarea fină pentru a o adăuga astfel la un ceai gata preparat sau la orice fel de mâncare.

Dacă vă confruntați cu probleme serioase, un medic naturist de încredere vă poate ajuta și îndruma să obțineți beneficiile terapeutice maxime ale ghimbirului.

 

Recomanda acest articol

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to StumbleuponSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn