Irina Tweedie - sufita occidentală

de Mihaela Crețu

Irina Tamara Karpov s-a născut în Rusia la 20 aprilie 1907. Împreună cu familia, ea a fugit de regimul bolșevic în Europa Centrală, ajungând să trăiască pe rând în Austria, Elveția, Italia, Franța și apoi în Anglia. A studiat la Viena și la Paris. După cel de-Al Doilea Război Mondial, Irina s-a căsătorit cu un ofițer al Marinei Britanice numit Tweedie. Datorită morții premature a acestuia în 1954, ea a trecut printr-o criză personală care a lansat-o într-o căutare spirituală ardentă. A devenit membru activ al Societății Teosofice și în cele din urmă a decis să călătorească în India în anul 1959, la vârsta de 52 de ani.

La 2 octombrie 1961, prin intermediul prietenei sale Lilian Silburn (1908-1993), o erudită specializată în limba sanscrită și texte tantrice șivaite, ea l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină Ghid spiritual - un șeic hindus sufit din Naqshbandiyya (Ordinul Mujadiddiya) pe nume Radha Mohan Lal (1893-1966), care trăia împreună cu familia sa la Kanpur.

Cei apropiați îl numeau Bhai Sahib, expresie ce poate fi tradusă ca "frate mai în vârstă". Astfel, Irina Tweedie a devenit una dintre primele femei occidentale inițiată în sistemul sufit Naqshbandi.

Prima recomandare a Ghidului ei spiritual a fost ca ea să țină un jurnal al experiențelor ei spirituale  în care să consemneze absolut tot ce trăiește, inclusiv momentele dificile și îndoielile cu care avea să se confrunte. Acesta i-a prezis că într-o zi jurnalul ei va deveni o carte care va aduce beneficii oamenilor din întreaga lume. 

Acest jurnal descrie experiențele pe care ea le-a avut pe o perioadă de cinci ani. El reprezintă o relatare vie și autentică a unei experiențe intens transformatoare trăită alături de Ghidul spiritual și este, totodată, cea mai detaliată descriere a relației dintre un Ghid spiritual și un aspirant care există în literatura occidentală. Bhai Sahib i-a spus încă de la început: "Ești foarte îndreptățită să-l testezi pe cel care îți va deveni Ghid spiritual din nou și din nou. Însă din momentul în care ai decis că acela este Ghidul spiritual cel mai potrivit pentru tine, trebuie să te abandonezi."  

Într-adevăr, jurnalul Irinei a văzut lumina tiparului mai târziu sub forma cărții "Fiica focului: jurnalul unei practici spirituale alături de un maestru sufit" și s-a vândut în peste 40.000 de exemplare în întreaga lume. Cartea a fost publicată pentru prima oară în forma sa prescurtată cu titlul "Prăpastia Focului", care a vândut peste 100.000 de exemplare și a fost tradusă în cinci limbi.

La scurt timp după ce l-a întâlnit pe Bhai Sahib, acesta i-a explicat că "iubirea este creată și produsă în inima aspirantului prin intermediul puterii spirituale a Ghidului său. Această relație de iubire este esența întregului proces evolutiv". Iubirea Ghidului spiritual este precum un foc care îl transformă pe aspirant, flacăra lui spirituală îi revelează acestuia tot ceea ce mai există prezent în ființa sa înafara iubirii. O astfel de iubire purificatoare declanșează în ființa aspirantului nevoia de a se angrena într-un efort spiritual susținut. "Mă așteptam să primesc învățături minunate, însă ceea ce Ghidul spiritual a făcut în principal a fost să mă forțeze să văd întunericul din ființa mea, iar această revelație aproape m-a omorât."

Din punct de vedere psihologic, jurnalul cartografiază procesul de dizolvare a ego-ului, dezvăluind treptat deschiderea inimii și iubirea care se află dincolo de masca personalității. Aventura spirituală a Irinei Tweedie, o occidentală tipică formată în universitățile Europei, cu o gândire predominant analitică, discursivă, aflată la polul opus față de aspirantul tipic oriental caracterizat de devoțiune și supunere necondiționată, este un reper la care foarte mulți dintre noi se pot cu ușurință raporta. Calea sufită hindusă urmată de ea, despre care se știe foarte puțin în Occident, are ca specific abandonul complet al voinței aspirantului în fața iubirii și al ajutorului Ghidului spiritual, care se angajează să-i ofere în schimb Grația sa eliberatoare. Deși în aparență lipsită de încercări exterioare dificile și de o practică convențională, așa cum se întâlnește pe orice altă cale spirituală, transformarea spirituală a Irinei Tweedie s-a aflat permanent sub semnul unor drame lăuntrice și suferințe teribile, greu de înțeles din exterior.

"În sistemul nostru spiritual sufletul este cel care atrage un alt suflet și tot sufletul este cel care îi vorbește celuilalt suflet. Alte căi au nevoie, de exemplu, de muzică, fără muzică ei nu pot face nimic. Ei au ritualuri, practici de control al respirației și altele. Noi nu avem nevoie de nimic. Nimic nu ne limitează. Muzica este o limitare. Ritualurile sau adorarea colectivă sunt tot limitări. Noi, în schimb, suntem liberi. Noi cunoaștem Adevărul Absolut în Tăcere, pentru că El poate fi găsit doar în tăcere, pentru că El este Tăcere. De aceea noi suntem cunoscuți ca Sufiții Tăcuți". 

După ce Ghidul său spiritual a părăsit această lume în 1966, Irina Tweedie s-a întors în Anglia, unde a început un grup de meditație sufită în nordul Londrei. Treptat, grupul s-a răspândit în întreaga Europă și în America de Nord. Ea s-a retras în 1992 după ce l-a numit pe Llewellyn Vaughan-Lee drept succesor al său și a murit în 1999, la vârsta de 92 de ani.

"Ghidul spiritual poate face lucruri pe care oamenii obișnuiți nu le înțeleg sau chiar le condamnă. Iubirea nu se supune ideilor convenționale; iubirea poate lua uneori forma unei mari cruzimi, a unei mari nedreptăți și chiar a unei calamități. În această direcție un Ghid spiritual autentic se aseamănă cu Dumnezeu. El nu poate fi judecat de mintea obișnuită... "

 

Recomanda acest articol