Cum să ai permanent acces la propria feminitate

cum sa ai permanent acces la propria feminitateEşti conştientă de feminitatea ta?
Oare câte femei își pun măcar o dată în viață această întrebare și se preocupă cu adevărat să-și descopere propria feminitate în toată frumusețea și complexitatea ei?  Și câte pot spune: ”Da , sunt conștientă.”

Orice femeie își dorește să fie fericită și să se simtă foarte bine cu ea însăși. Ceea ce ne face să ne simțim cu adevărat foarte bine cu noi însene este iubirea de sine și conștiința a ceea ce suntem cu adevărat. Multe femei se subestimează și sunt critice cu ele însele și în felul acesta își blochează accesul la frumusețea lor reală.

De fapt, în fiecare din noi există Femeia Perfectă care așteaptă să fie descoperită și pusă în valoare. Această Femeie Perfectă din sufletele noastre este asemeni Frumoasei din pădurea adormită care așteaptă Prințul salvator ca să o trezească la viață. Cam asta se petrece și în viața de zi cu zi: femeia inconștientă de valoarea ei excepțională așteaptă să apară în viața ei un bărbat care să o ajute să se descopere.

În loc să așteptăm pasive Prințul salvator, mult mai bine ar fi ca fiecare dintre noi să ne trezim devenind conștiente de propria noastră feminitate. În felul acesta putem să trăim alături de Prinții din viața noastră ca femei libere interior și împlinite, capabile să dăruim și să primim iubire, capabile să ne bucurăm din plin de viață și de propria noastră feminitate și totodată mult mai capabile să apreciem frumusețea masculinității lor. Te invit să pornești într-o aventură pentru a  descoperi cum să ai permanent acces la propria ta feminitate.

 

Descoperă-te! Ești deja înzestrată cu o feminitate încântătoare
Primul pas în această aventură a descoperirii de sine este să crezi că ești înzestrată cu o feminitate încântătoare și apoi să ai curiozitatea să o descoperi. Privește-te ca pe o Regină a Vieții și dă-ți voie să te manifești în toată splendoarea și măreția ta.

 

Pășește cu încredere!
Cu siguranță măcar de unele dintre calitățile tale ești conștientă. Bucură-te din plin de ele! Fii sigură că întotdeauna poți să le manifești. Iubește-te și bucură-te de ceea ce ești chiar în acest moment, bucură-te de feminitatea ta. Poate nu ești un top-model, dar cu siguranță există ceva unic, frumos care îți caracterizează feminitatea și pentru care merită să te apreciezi. Nu te compara cu alte femei. Fiecare femeie are frumusețea ei. Este important să descoperi frumusețea ta.

Admiră ceea ce au frumos altele dar admiră și ceea ce ai frumos tu. În plus ai încredere că poți să-ți dezvolți și alte calități și aptitudini decât cele pe care le ai deja. Ele există deja în sufletul tău și te aşteaptă să le descoperi, fac parte din feminitatea ta interioară. Una din metodele prin care poți face acesta este să admiri calitatea pe care dorești să o trezești în tine, la o femeie care deja o manifestă din plin și foarte frumos. Apoi trebuie să crezi cu putere că poți și tu să manifești acea calitate. Imaginează-ți că deja ești așa cum îți dorești. Credința puternică și imaginația creatoare benefică vor face să se activeze acea calitate și în ființa ta. În felul acesta poți să ai o feminitate din ce în ce mai complexă și mai încântătoare.

Admiră tot ceea ce e frumos în jurul tău. Lasă frumusețea să-ți impregneze propria feminitate. Atunci când contempli o operă de artă inspirată, când asculți o melodie foarte frumoasă sau când te plimbi în natură lasă frumusețea să îți pătrundă ființa. Această frumusețe pe care o savurezi îți va trezi feminitatea din ce în ce mai mult. Fă-ți timp pentru tine. E foarte important ca măcar din când în când să ai momente de liniște în care să fii tu cu tine însăți și să-ți asculți sufletul. Ascultă-ți aspirațiile, nevoile, bucuriile. Ai grijă de tine! Nu uita, ești o Regină! Ești o Regină care are gijă de ea, care se respectă, care își acordă atenție ei însăși fără ai neglija pe ceilalți, o regină care se bucură la maxim de propria feminitate.

 

Pune-ți în valoare feminitatea!
Feminitatea noastră cu tot farmecul și frumusețea ei nu este ceva ce trebuie ținut ascuns ca nu cumva să o remarce cineva. Pune-te mereu în valoare fără a deveni arogantă. Lasă-ți frumusețea să se vadă. Exprimă-ți toate fațetele feminității tale cât mai mult și cât mai frumos. Cu fiecare ocazie în care îți vei exprima o anumită fațetă a feminității tale vei deveni tot mai conștientă de ea. Preocupă-te în fiecare zi să-ți pui în valoare feminitatea. Dacă tu nu ai grijă de tine și de feminitatea ta, cine crezi că poate să facă asta în locul tău?

 

Citește și:
Complexul Cenușăresei și cum să ne vindecăm de el
De ce să faci din Feminitate o artă?

 

Recomanda acest articol

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to StumbleuponSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn