cum sa iei nota mare la comunicare1- Bună ziua, domnule Vasilescu!
- Bună ziua, domnule Ionescu!
- Ce mai faceţi?
- Bine, mulţumesc de întrebare.
- O zi superbă, aşa-i?
- Aşa e.
- Arătaţi foarte bine la vârsta dumneavoastră.
- Vă mulţumesc.

Cei doi se despart. Vasilescu intră în casă cu un aer ursuz. Soţia îl întreabă:
- Ce ai, dragă, s-a petrecut ceva?
- Nuuu, nimic. Deşteptu’ ăsta de Ionescu... M-a făcut moşneag şi crede că se pricepe şi la prognoza meteo...

Noi, oamenii, ne credem foarte deosebiţi. Nici o altă specie de pe Pământ nu se compară cu noi. Dispunem de o inteligenţă naturală cu care am creat şi una artificială. Este adevărat. Suntem primii care am pus piciorul pe Lună şi am ajutat un câine să ia cina în spaţiu. Este adevărat. Dar tot noi suntem cei care ne omorâm unii pe alţii fără motivaţia de bază: supravieţuirea. Şi în cazul acesta suntem singura specie.În ultimii 2000 de ani s-au purtat aproximativ 3000 de războaie.

Este adevărat. Am exploatat resursele planetei într-un mod necorespunzător şi i-am croit haina de smog după moda industrială, iar astrul nostru albastru este gata să sară în aer din cauza ameninţării nucleare. Este adevărat. Suntem speciali. Rectific. Foarte speciali. Şi nu e vorba numai de grup sau de rasă. Nu. Problema principală e la nivel individual. Fiecare se crede mai deosebit decât celălalt. Chiar şi tu, care ai bunăvoinţa de a acorda câteva minute lecturii acestui articol, te crezi nemaipomenit, rarisim. Fii sincer şi recunoaşte că sunt pe aproape. Nu trebuie să-ţi fie ruşine. Nu eşti singurul. Toţi prietenii mei sunt în aceeaşi situaţie.

Suntem speciali. Rectific. Foarte speciali. Fără un motiv anume. Nici unul dintre noi nu a luat premiul Nobel pentru pace, nu a descoperit electricitatea şi nu a mutat munţii din loc cu credinţa, dar chiar şi aşa ne simţim aleşi. Păi dacă suntem atât de speciali, de ce nu putem avea nişte relaţii speciale?

 

Jos măştile!
Chiar aşa. Cu atâtea spirite deosebite pe Pământ e de mirare că sunt atâtea probleme. Adevărul este că sub pojghiţa de amabilităţi şi politeţuri se ascunde industria de armament a stărilor negative. La suprafaţă totul pare perfect. Oamenii se salută cordial, se vizitează, se consideră prieteni de-o viaţă, vecini buni, rude de gradul întâi, doi, trei şi aşa mai departe.

Totul e ca-n poveşti atâta timp cât celălalt face ce aşteptăm de la el. În secunda în care scenariul nu mai este respectat, faţa nevăzută a lunii iese la iveală. Şi pentru asta nu e nevoie ca celălalt să fie autorul unui atentat cu bombă. Se ajunge la conflict chiar de la lucruri mărunte: cineva întârzie cu salutul său îţi răspunde într-o doară, altul se bagă în faţă la o coadă într-un supermarket, miroase a prăjeală pe holul blocului, un şofer nu-ţi acordă prioritate sau claxonul unei biciclete sună prea strident şi prea aproape de tine.

Exemplele pot continua neîngăduit de mult. Un gest neînsemnat şi măştile sociale cad una după alta. Imaginea noastră de om respectabil, plin de bun simţ, iubitor de semeni se năruie ca un castel de nisip. Şi chiar mult mai repede.

cum sa iei nota mare la comunicare1-2

 

Reprimarea nu e o soluţie
Ce rămâne? Ceea ce nu dorim să ştim sau să se ştie despre noi. Ceea ce încercăm să ascundem după fragilele noastre personalităţi: teamă, confuzie, bârfă, violenţă, duşmănie, competiţie, invidie, ură, gelozie, egoism, într-un cuvânt - inconştientul. Deseori acesta este adevărul. Zâmbim tuturor, dar în sinea noastră strângem din dinţi. Pretindem că iubim într-un mod sublim, dar instinctul sexual face cărţile mai mereu. Vrem să fim darnici, dar ni se lipesc de mâini obiectele atunci când vrem să le oferim. Afirmaţiile mele par puţin exagerate, însă viaţa bate filmul. Crede-mă! Stai şi te cruceşti dacă auzi poveşti de pe la lume adunate.

Când vezi cum stau lucrurile, de fapt, e firesc să te întrebi: de ce ne dăm drept Harap-Alb când noi suntem neam cu Spânu’? În primul rând pentru că aşa ni s-a spus. De mici suntem învăţaţi că aşa nu se face şi că aşa nu e frumos. Părinţii ne vor binele. Dar cine poate să se comporte la standardele cerute? Şi ei sunt la fel ca noi. Cine-şi poate îmbrăţişa şeful care ţipă încontinuu? Cine poate să se împrietenească cu un politician din tabăra adversă? E minunat să îţi doreşti să fii mai bun, mai iubitor, mai responsabil, dar poţi? Dorinţa nu înseamnă acelaşi lucru cu scopul propus. A-mi dori să fiu milionar e una şi a dormi pe o saltea cu bani e cu totul altceva.

Ce e de făcut? Sunt într-un fel, dar îmi doresc sau mi se sugerează să fiu altfel. Câteodată sunt egoist, fricos, invidios, dar ştiu că trebuie să apar în ochii oamenilor cu un aer prietenos, bonom, plin de încredere. Ce soluţii am? Eu vreau să fiu bun la toate, un exemplu pentru toată lumea, dar ce iese uneori din mine nu prea seamănă cu idealul de moralitate propus de societate, darămite cu cel spiritual. Aşa că ce pot face? Mă prefac. Asta e soluţia pe care a găsit-o omenirea.

Mulţi ne prefacem că iubim, că muncim, că avem credinţă, că ne pasă de alţii, că suntem înţelegători sau că nu ne este frică de moarte. Şi ne prefacem bine. Ba chiar un pic prea bine. În pivniţă se adună gunoiul, dar noi punem în funcţiune lampa de aromoterapie. Într-un fel e bună şi varianta asta, dar e o rezolvare de moment. Ce-ar fi să dai curs violenţei ori de câte ori te enervezi? Nu e normal. Aşa că te abţii şi te prefaci că totul e bine. În felul acesta ai rezolvat problema cu celălalt. Dar cu tine cum rămâne? În interior continui să fierbi. Şi vei fierbe până vei da din nou pe-afară.

Cam aşa se petrece în general. Şeful ţipă la subaltern. Acesta din urmă se enervează, dar rezistă cu stoicism. Doar e şeful, nu? Ajuns acasă ţipă şi el la nevastă. Această ţipă la copii. Ăştia mici ţipă la animalele din casă. Şi uite-aşa cade părul pisicilor din cauza stresului. Râdem noi, râdem, dar situaţia de pe teren e tragică uneori. Aşadar, să fii violent nu e bine, să te prefaci că eşti calm nu e bine. Deci, ce putem face?

(va urma)

 

Recomanda acest articol

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to StumbleuponSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn