Terapia iertării (II)

terapia iertarii 2Eliberează prizonierii gândurilor tale 
Nu îți face probleme. Întreaga lume este creaţia ta şi acest lucru trebuie luat ad literam”, afirmă dr. Len.
Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawai erau responsabilitatea lui, doar pentru faptul că aceştia apăruseră în viaţa sa. Problemele lor erau creaţia sa şi, de aceea, tot ce a trebuit să facă pentru a-i vindeca a fost să lucreze asupra lui însuşi, să şteargă el însuşi gândurile care le-au generat. Exagerare dusă la extrem, am putea spune, chiar dacă descoperirile recente din fizica cuantică par a conduce la aceleaşi concluzii. Asta înseamnă că dacă copiii noştri au o problemă de sănătate, ceva din noi a produs acea problemă; dacă partenerul de afaceri ne trage pe sfoară, noi am făcut ca acel fapt să se petreacă; dacă soţul ori soţia ne înşeală, noi am atras asta.

Pare absurd. Totuşi, evenimentele din viaţa noastră actualizează amintiri, tipare de acţiune trecute şi reacţii ciudate. La urma urmei, toţi am experimentat reacţii care ne-au surprins şi pe noi, şi pe cei care ne cunoşteau foarte bine – reacţii în care parcă nu eram noi înşine, nu-i aşa?

Dacă te confrunţi cu o problemă, o situaţie limită, un necaz, o suferinţă, întrebarea pe care trebuie să ţi-o pui automat este: ce anume din ceea ce se petrece în mine a generat sau a atras această problemă? Apoi trebuie să ştergi gândurile care au produs respectiva problemă.

Dar cum putem şti care gânduri au creat-o? Nu vă faceţi probleme, spune dr. Len. O parte din voi ştie. Trebuie doar să-i daţi permisiunea să o facă."Când judec o persoană, acea persoană devine un "prizonier al gândurilor mele".
Creăm lumea prin gândurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metaforă. Este o realitate. În viziunea lor – care este comună cu cea a tuturor religiilor – Dumnezeu a creat fiinţe perfecte, dar noi nu mai putem să vedem acest lucru, fiindcă între ceea ce există în realitate şi ceea ce vedem se interpune gândul.

 

Noi nu mai vedem ce există în realitate, noi nu ne vedem decât propriile gânduri
Lumea este ceea ce credem că este, afirma Serge Kahili King, doctor în psihologie şi o autoritate internaţională în materie de kahuna.

Psihologia modernă tinde să ajungă la aceleaşi concluzii, de vreme ce afirmă că oamenii nu reacţionează la evenimentele în sine, ci la propria lor percepţie asupra evenimentelor. Mai mult, studiile arată că oamenii tind să se conformeze percepţiilor altor oameni.
Altfel spus, dacă spunem în mod repetat unui copil că este rău, el va ajunge să se comporte ca atare. Dacă unui angajat i se laudă în mod repetat performanţele, chiar dacă acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge să lucreze din ce în ce mai bine.
În limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprimă în felul următor: dacă eu gândesc într-un anumit fel despre o persoană, acea persoană devine un prizonier al gândurilor mele. Asta înseamnă că el tinde să se conformeze percepţiei mele şi, mai devreme sau mai târziu, se va comporta în aşa fel încât să-mi confirme percepţia despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinţă a ceea ce gândesc despre ea şi trebuie să-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corectă vizavi de o altă persoană. Dacă este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezintă erorile noastre de gândire. Aşa stând lucrurile, atunci poate că nu ar trebui să ne mire foarte mult ca dr. Len şi-a vindecat pacienţii, lucrând doar asupra lui însuşi.
Ce a făcut exact doctorul Len pentru a-şi vindeca pacienţii? Am repetat încontinuu:” Îmi pare rău. Te rog, iartă-mă!”, a declarat senin dr. Len. Asta-i tot.

 

Experimentează iertarea prin ochii unui copil
De-a dreptul şocant! Bănuiesc că doctorului Len îi place să şocheze, să surprindă printr-o lovitură puternică şi neaşteptată, rutina noastră mentală.
El spune că oamenii, în special vesticii, gândesc prea mult. Mai exact, sunt prinşi în rutină unor programe care rulează inconştient. Contrar a ceea ce gândim noi, el susţine cu tărie că intelectul nu poate rezolva problemele. Cred că Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat că "o problemă nu poate fi rezolvată la nivelul de gândire care a generat-o". De aceea, nu trebuie decât să conştientizezi problema pe care o resimţi la nivel fizic, emoţional, mental etc., apoi să începi să îţi purifici gândirea care a atras-o, printr-un proces de căinţă şi iertare.

„Te rog, iartă-mă că te-am făcut prizonierul gândurilor mele şi fiindcă, prin negativismul gândurilor mele, ţi-am influenţat în mod distructiv comportamentul”.

Aşa este în creştinism: ruga trebuie precedată de căinţă şi de cererea iertării. Asta este ceea ce poate face conştientul: să se căiască şi să ceară iertare. Restul este treaba supraconstientului, el este armonizatorul, vindecătorul. Suntem prizonierii propriei minţi şi nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte – temnicerul însuşi.

Acest proces poate fi folosit în cele mai diverse situaţii: când suntem bolnavi, când cineva apropiat este bolnav, când ne confruntăm cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.

 

Dacă problema ţine de sănătate, atunci putem spune trupului:
”Îmi pare rău că ţi-am făcut rău prin gândurile mele negative. Te rog, iartă-mă.” Şi repetăm acest lucru cu sinceritate, până problema dispare.

 

Dacă copilul are probleme la şcoală, putem repeta mental:
”Îmi pare rău că ţi-am creat aceste probleme prin gândurile mele. Te rog, iartă-mă.” Este esenţial ca trăirea să fie autentică, iar cererea de iertare să fie pe deplin sinceră Consecinţa imediată este un sentiment de iubire, iar dr. Len şi Morrnah Simeona declară că acesta este un semnal că vindecarea a început.
Probabil că la o primă citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul că sunt prostii, poveşti de adormit copiii. Dar kahuna afirmă că supraconștientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorând formulările savante. Interesant este că psihanaliza a ajuns la o concluzie asemănătoare: interpretările pretenţioase, deştepte, intelectualizate nu ajung la pacienţi.
Accesul la miracol, şi implicit, la supraconștient nu este posibil, decât atunci când reîncepem să privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocenţei, nu despre cultivarea infantilităţii. Problema adulţilor este că şi-au pierdut inocenţa, dar şi-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematică a asumării responsabilităţii.

Kahuna afirmă că, reinstaurând inocenţa – starea în care nu judecăm, nu punem etichete, nu suntem obsedaţi de câştigul personal – viaţa noastră se poate transforma radical: renunţăm la a ne complica viaţa inutil şi ne redobândim bucuria de a trăi, devenim mai creativi, ne adaptăm mai suplu şi mai eficient schimbărilor; iar calitatea relaţiilor noastre se îmbunătăţeşte semnificativ.

 

Cele patru lucruri care contează cel mai mult
Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu bolnavi în faza terminală şi a descris experienţele şi concluziile sale în două cărţi devenite best-seller-uri. Una dintre ele se numeşte The Four Things that Matter Most (Cele patru lucruri care contează cel mai mult) şi se referă la cele mai frecvente declaraţii pe care bolnavii le fac celor apropiaţi pe patul de moarte.

Acestea sunt:
IARTĂ-MĂ
TE IERT
MULŢUMESC
TE IUBESC

Dr. Ira Bylock consideră că nu trebuie să ajungem pe patul de moarte, pentru a folosi aceste declaraţii care, în opinia sa, au un potenţial imens în a ne vindeca relaţiile şi în a ne transforma profund viaţa.

sursa: http://www.ecolife.ro/

 

Recomanda acest articol

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to StumbleuponSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn