În fiecare zi învingător la cursa cu obstacole

 



liberul albitruMăria sa - liberul arbitru
Repetăm adeseori replica: „Nu am destulă voinţă să fac cutare sau cutare lucru”. O auzim şi la ceilalţi, ne obişnuim cu ea, mâncăm cu ea la masă, ne culcăm în pat cu ea. Pentru a atinge fericirea, ar trebui doar să ne împlinim scopurile, ajutându-ne conştiincioşi de nişte exerciţii simple de dinamizare a voinţei?

Vrerea, voinţa superioară a omului se află însă în strânsă legătură cu gradul său de libertate lăuntrică. Acea zonă din noi care ia deciziile, hotărăşte şi dă îndemnurile. Acel cineva interior care alege, optează pentru un aspect sau altul, o direcţie sau alta, în toate aspectele vieţii noastre, clipă de clipă: Măria Sa - „liberul arbitru”.

Scopul propus conştient şi efortul voluntar sunt trăsăturile care definesc voinţa. De fapt, numim voinţă conflictul soluţionat între două tendinţe lăuntrice inegale. Atunci când sesizăm o tendinţă slabă înspre bine, căreia i se opune una mare înspre rău, intervenţia voinţei face ca raportul de forţe să se schimbe, iar tendinţa către bine devine mai puternică decât cea negativă.

Efortul conştient angrenat, constant, o anumită perioadă face ca tendinţa iniţială spre bine să devină stabilă şi puternică. Pe acest mecanism se bazează toate actele de restructurare a personalităţii umane. Pe teritoriul aspectelor spirituale voinţa îmbracă mai degrabă aspectul unei convingeri profunde despre apartenenţa la un plan superior de conştiinţă care armonizează, reglează, dezvoltă fiinţa spirituală.

 

Lasă Universul să te ghideze
În cazul voinţei este foarte important proverbul cu plapuma. Adică să ne întindem doar 180 pe 160 sau cât i-o fi numărul de centimetri...

Întotdeauna trebuie evaluate corect obstacolul şi capacităţile noastre lăuntrice de a-l depăşi. Dacă pentru mulţi e mai comod să spună „nu pot să fac asta” decât să se mobilizeze, omul de succes vede situaţia cu totul altfel. E convins că ceea ce acum i se pare dificil să realizeze, peste câteva luni sau un an, când se va afla în alt punct al existenţei sale, o să-l facă să zâmbească. Ştie că un efort gradat este eficient şi încurajator. Doar să vrea.

Cei mai mulţi oameni din păcate nu ştiu că există asemenea posibilităţi. Dar chiar şi fără o pregătire specială, mulţi îşi angrenează voinţa şi reuşesc. Infirmul care a ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri americani, Mike Mitchell, e unul dintre ei: „După accidentul de maşină mi-am revenit repede, operaţia a fost reuşită. Problemele au apărut la o jumătate de an după aceea. Gradat survenea un fel de pareză care se generaliza, muşchii striaţi nu mai răspundeau la comenzi. Eram deja în scaunul cu rotile.

Ce mai urma? Aveam să aflu repede. Peste vreo două luni muşchii nu mai răspundeau aproape deloc la comenzi. Reuşeam să fac din ce în ce mai greu convergenţa oculară.

După serii de tratamente interminabile, a venit un fizioterapeut care mi-a zis: „Noi ne-am cam încheiat treaba. Este o singură cale să scapi şi ea depinde sută la sută de tine. Trebuie să crezi. Să crezi în miracol, în voinţa care există în adâncul fiinţei tale”. M-a lăsat singur după ce mi-a dat câteva bucăţele de tămâie. Am început să mă gândesc, să mă rog şi să mă imaginez într-o stare din ce în ce mai bună.

La prima încercare de a lua bucăţelele de tămâie în mână mi-au trebuit aproape cinci minute. Asta făceam zilnic. Luam bucăţelele şi le strângeam în mână, le lăsam, apoi iar le luam, iar le strângeam, luni la rând. Aveam încredere. Am vrut să rămân sănătos şi am făcut eforturi uriaşe. În multe din acele zile mi-am descoperit voinţa, forţa minţii şi credinţa în ceva de dincolo de mine, care lucrează prin fiecare dintre noi.

Peste un an deja eram restabilit şi în plus aveam o mare vigoare lăuntrică, încrederea că, dacă acţionezi corect, tot Universul conlucrează şi îţi ia povara de pe umeri. Inteligenţa îmi era mai vie ca oricând şi am început să prosper ca om de afaceri. Secretul? Este pretutindeni. Adică însuşi Universul. Totul e să-l laşi să te ghideze. Şi nu trebuie să avem un accident pentru a realiza asta. Mulţi însă înţeleg abia după ce-l au...”

 

liberul albitruFinalizează fiecare acţiune
E important să nu confundăm dorinţa cu voinţa. Spre deosebire de dorinţă, care poate să crească chiar atunci când o hrănim doar cu ceea ce ne imaginăm, temeiul formării voinţei este activitatea sub toate formele ei. E adevărat că în unele cazuri o dorinţă intensă poate trezi capacitatea de efort voluntar, dar numai în unele cazuri.

Apropo de voinţă... în univers. O barză, din aceea care aduce copii pe la casele oamenilor, purta în scutecul din cioc, un moş. La un moment dat se opreşte deasupra unei intersecţii şi fâlfâind puţin obosită din aripi zice: „Acuşica ajungem, pe-aici pe undeva trebuie să fie...”. La care moşul, cu un zâmbet plin de înţelegere îi spune: „Hai, recunoaşte, te rog, că te-ai rătăcit, recunoaşte că te-ai rătăcit...”

Când scade voinţa? Atunci când mereu şi mereu ne asumăm ceva şi nu ducem la bun sfârşit. De altfel aceasta este cea mai rapidă şi mai eficientă metodă de a ne sabota singuri. Iar statisticile spun că cei care şi-au făcut un obicei din a nu-şi duce la bun sfârşit acţiunile, din lene sau plictiseală, se înghesuie odată cu trecerea anilor către locurile din frunte. În clasamentul cu cei mai ineficienţi oameni ai zilei.

 

Antrenează-te pentru reuşită
Cu cât scopul pe care ni-l propunem este mai greu de realizat, cu atât mai mare, mai de durată şi mai susţinut trebuie să fie efortul voluntar pe care-l depunem. Copilul îşi însuşeşte „schema” de comunicare cu ceilalţi pe baza comenzilor verbale cu adulţii cărora li se supune. Pe măsură ce creşte, limbajul extern se transformă în limbaj intern şi el este capabil să-şi dea singur comenzi şi treptat să-şi ia în stăpânire comportamentul. Acest fapt este esenţial.

O persoană activă are mai mari şanse să-şi dezvolte o voinţă mult mai mare decât una în general leneşă sau inactivă. Voinţa nu poate fi puternică fără un scop clar către care se îndreaptă şi o perioadă de antrenament anterioară.

„Limbajul intern” răspicat şi acest antrenament prealabil în lupta cu situaţiile grele, cu dificultăţi de tot soiul, ne fac apţi să manifestăm o voinţă puternică şi să ne atingem ţelurile cu precizie de ceasornic. Aceste aspecte sunt, de fapt, obişnuinţe. Şi cum obişnuinţa este a doua natură a omului...

• Numărul unu pe listă: asumă-ţi conştient acţiuni care îţi depăşesc, cu puţin, dar îţi depăşesc în momentul de faţă capacităţile.

• Cu cât tipurile de efort conştient pe care le facem sunt mai diverse, cu atât voinţa noastră este mai complexă. Un şahist genial poate să joace şah ore în şir şi în acelaşi timp să fie incapabil să se lase de fumat sau să se abţină de la consumul exagerat de dulciuri.

• Există o vorbă veche, valabilă şi în zilele noastre: „Pe maestru îl face exerciţiul”. Dar când voinţa are mers de melc, putem să ne începem antrenamentul cu metode uşoare, care devin foarte eficiente dacă le aplicăm perseverent. Principiul care funcţionează atunci este „de la simplu la complex”.

• Deseori oamenii nu îşi mobilizează voinţa, deoarece li se pare prea dificil ceea ce şi-au propus şi preferă să prelungească pasivitatea, în loc să se confrunte cu un eventual eşec. Într-o asemenea situaţie, o victorie oricât de mică, o reuşită pentru care ne-am folosit voinţa poate deveni încurajatoare.

• Propuneţi să faci un acelaşi lucru la oră fixă o dată pe zi, vreme de o săptămână sau de o lună. Nu este dificil, desigur. Dar presupune a-ţi aminti că ţi-ai propus să faci asta şi să respecţi ora stabilită. Chiar şi un efort mic dus până la capăt ajută la antrenarea şi amplificarea voinţei.

• Putem folosi cât mai des sugestii benefice de tipul: „Sunt capabil de efort conştient din ce în ce mai mare”; „Cu fiecare zi am o voinţă din ce în ce mai mare”.

• Realizează zilnic, pentru o săptămână, două, o acţiune oarecare purtând o mică fotografie a persoanei dragi sau un alt obiect în buzunar. Zece minute din timpul în care faci acţiunea fii conştient de faptul că ai asupra ta acel obiect. Este un mod de a-ţi antrena atenţia şi perseverenţa.

Voinţa nu poate fi puternică fără un scop clar către care se îndreaptă şi o perioadă de antrenament anterioară.





 

Recomanda acest articol

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to StumbleuponSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn