Secretul succesului: Controlul energiei sexuale

Care este secretul succesului?
În ultimii 20 de ani s-au scris, îndrăznesc să afirm, sute de mii de pagini despre ce să faci pentru a avea succes. Fie în afaceri, fie în relațiile de cuplu, fie în relațiile cu copiii tăi sau pur și simplu în relațiile cu ceilalți oameni. 

Numeroși psihoterapeuți cu experiență, oameni de afaceri cu rezultate remarcabile sau oameni ce au abordat cu succes unele dintre tradițiile spirituale  autentice au dat diferite „rețete” pentru a obține  succesul indiferent în ce domeniu. 

Am aflat astfel câteva dintre ingredientele esențiale:
- credința în Dumnezeu
- capacitatea de a iubi 
- eliminarea din ființă a oricărei forme de frică
- puterea intenției
- încrederea în sine
- comunicarea eficientă cu ceilalți 
- gestionarea reală a emoțiilor
- alegerile corecte 
- acțiunea eficientă conform unui plan stabilit cu înțelepciune
- perseverența și tenacitatea
- depășirea tuturor obstacolelor apărute în calea reușitei
- învățarea din propriile greșeli sau din ale altora 
- înțelepciunea de a renunța atunci când este cazul, etc.

 

Ingredientul de bază al reușitei omului în viață: controlul energiei sexuale și transferul acesteia
Napoleon Hill este unul dintre oamenii care a descoperit, prin analiză atentă și studiu perseverent chiar ingredientul de bază al reușitei omului în viață: controlul energiei sexuale și transferul acesteia, cum îl numește el. 

Ceea ce a descoperit Hill este exact ceea ce susțin tradițiile spirituale orientale din vechime, tantrismul și taoismul: energia sexuală controlată poate fi sublimată în alte forme de energie  aducând succes în direcția benefică în care este orientată.

Hill numește transfer procesul prin care un element sau o formă de energie se transformă în alta. În tradiția tantrică procesul prin care o formă de energie trece în altă formă de energie se numește sublimare. 


Dar cum obținem această energie?
Este adevărat că fiecare dintre noi dispune de o anumită cantitate de energie, dar ceea ce nu se știe încă este faptul că fiecare om deține o energie sexuală uriașă  potențială - adică sub formă de materie: sperma în cazul bărbatului și secrețiile menstruale în cazul femeii. Aceste „materii prime” se pot transforma în energie, iar această energie poate fi sublimată adică transformată în energie afectivă, mentală sau spirituală. 

Transmutarea se realizează foarte intens și ușor atunci când facem dragoste cu iubire, controlând perfect impulsul ejaculator bărbații și respectiv descărcarea explozivă din momentul orgasmului, femeile. Sublimarea se realizează fie prin tehnici de sublimare (din yoga sau taoism), fie prin sport, fie prin orientarea fermă către un anumit scop benefic. 

La ora actuală știința a demonstrat clar faptul că în trupul nostru aceste două procese, transmutarea și sublimarea, se produc tot timpul, la diferite nivele ale ființei noastre, fie că suntem sau nu conștienți de ele. Atunci însă când devenim pe deplin conștienți de ele și de valoarea lor și le realizăm la voință, suntem uimiți de ceea ce putem realiza. Tehnicile yoga și respectiv cele taoiste care determină producerea acestor două procese sunt ușor de realizat și foarte eficiente. 

Energia sexuală este cea mai importantă formă de energie din ființa umană pentru că este energia creatoare prin intermediul căreia noi ne creăm propria viață. „Ea nu trebuie să fie reprimată sau eliminată  ci trebuie să i se ofere o supapă prin formele de exprimare care îmbogățesc trupul, mintea și spiritul omenesc”. (Napoleon Hill, „De la idee la bani”)

Când dispunem de o energie mare și suntem însuflețiți de entuziasm în realizarea scopurilor și idealurilor benefice putem spune că viața are culoare. Iar din momentul în care controlăm perfect energia sexuală  devenim cu adevărat liberi și ne putem crea viața pe care ne-o dorim.

În istoria lumii este binecunoscut faptul că oamenii de mare succes au fost însuflețiți de o puternică emoție sexuală, având și o energie erotică foarte mare. Aceasta le-a conferit, am putea spune, susținerea principală, „combustibilul” energetic perfect pentru ceea ce au avut de realizat. Apoi, au fost motivați de un ideal benefic, divin în realizarea căruia au investit tot acest „combustibil”.  Și au reușit. 

 

 

 

 

Recomanda acest articol

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to StumbleuponSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn