Despre Eneagrama şi tipurile de personalitate (II)

 

eneagramaPrezentarea detaliată a celor nouă tipuri de personalitate aşa cum le prezintă  Eneagrama, ne oferă incitante surprize despre noi înşine. Dar descrierile de mai jos nu reprezintă întregul spectru al unui tip de personalitate, ele sunt numai câteva puncte de reper care să vă trezească la maxim curiozitatea.

 

Pe scurt: o nouă privire asupra personalităţii
Tipul 1: Reformatul, Perfecţionistul. Este tipul principial, idealist. Sunt morali şi conştiincioşi, cu un deosebit simţ pentru tot ceea ce este corect. Luptă pentru dreptate, dorindu-şi  întotdeauna să facă lucrurile cât mai bine, dar fiindu-le întotdeauna  teamă să nu greşească. Bine organizaţi, ordonaţi, pretenţioşi, încearcă să menţină standarde foarte înalte și din această cauză pot ajunge să fie prea critici şi perfecţionişti. Problemele lor de bază sunt reprimarea mâniei şi nerăbdarea. La cel mai sănătos nivel, cei din tipul Unu ajung să fie înţelepţi, realişti, cu discernământ, nobili, foarte morali.

Tipul 2: Cel care ajută, Altruistul. Tipul grijuliu, care are mereu grijă de ceilalţi. Persoanele care aparţin tipului Doi sunt empatice, sincere şi foarte afectuoase. Sunt prietenoase, generoase, gata să se sacrifice pentru cei din jur, dar pot fi şi sentimentale, linguşitoare, căutând să facă pe placul celorlalţi. Tind să fie aproape de ceilalţi şi fac deseori servicii numai pentru ca  lumea să aibă nevoie de ei. Problema lor este faptul că nu au grijă de ei şi nu sunt conştienți de propriile lor nevoi. La cel mai sănătos nivel, cei din tipul Doi sunt altruişti, lipsiţi de egoism şi au o dragoste necondiţionată pentru ei şi pentru cei din jur.

Tipul 3: Cel care reuşeşte. Competitivul. Tipul adaptabil, orientat spre obţinerea succesului. Cei din tipul Trei sunt persoane bine bazate, pline de încredere, atractive, fermecătoare. Sunt ambiţioşi, competenţi, energici şi pot fi foarte conştienţi de poziţia lor socială fiind foarte motivaţi pentru a se realiza. Sunt foarte preocupaţi de imaginea lor şi de ceea ce gândeşte lumea despre ei. Problema lor de bază este că sunt foarte competitivi şi ajung să fie dependenţi de munca lor. La cel mai înalt nivel, cei care aparţin tipului Trei se acceptă pe deplin, sunt autentici, devenind modele de urmat pentru cei din jur.

Tipul 4: Individualistul. Artistul. Romantic, introvertit. Cei din tipul Patru sunt conştienţi de sine, sensibili, rezervaţi şi tăcuţi.  Sunt individualişti, introvertiţi, sinceri cu sentimentele lor. Pot fi schimbători, timizi, prea centraţi pe persoana lor. Sunt reţinuţi în relaţiile cu ceilalţi datorită faptului că se simt vulnerabili şi imperfecţi, dar dispreţuiesc şi fug în acelaşi timp de modul banal de viaţă al celorlalţi. Au probleme datorită faptului că sunt prea indulgenţi cu ei şi se autocompătimesc. La cel mai sănătos nivel, tipul Patru sunt persoane foarte inspirate şi creative, în stare să fie mereu altele şi să-şi transforme propriile experienţe de viaţă în elemente de evoluţie.

Tipul 5: Gânditorul. Observatorul. Tipul cerebral, intens. Persoanele din tipul Cinci sunt înţelegătoare, curioase şi agere. Sunt capabile să se focalizeze şi să se concentreze foarte uşor, să dezvolte abilităţi şi idei complexe. Independente şi inovatoare,  sunt foarte preocupate de gândurile lor şi de construcţiile lor mentale. Se detaşează uşor. Au probleme cu singurătatea, excentricitatea şi nihilismul. La cel mai sănătos nivel, sunt vizionari, fiind pionierii a ceea ce va urma, au idei înaintea timpului lor şi sunt în stare să impună o viziune complet nouă despre lume.

Tipul 6: Devotatul. Loialul. Persoană de încredere, orientată spre siguranţă personală. Cei din acest tip sunt fiinţe vrednice de încredere care muncesc din greu şi sunt foarte responsabile. Pot fi şi evazivi, bătând tot timpul în retragere, puternic anxioşi, trăind tot timpul în stres. Sunt deseori ironici şi indecişi, dar pot fi şi rebeli, sfidători, reacţionând violent. Au probleme cu suspiciunea şi neîncrederea, pe care le manifestă atât faţă de ceilalţi cât şi faţă de ei înşişi. La cel mai înalt nivel de dezvoltare au deplină încredere în ei, sunt  încrezători în ceilalţi, curajoşi,  fiind un sprijin pentru cei  slabi .

Tipul 7: Entuziastul. Generalistul. Tipul mereu ocupat, foarte productiv. Sunt inconstanţi, multilaterali, optimişti şi spontani. Jucăuşi, spirituali, practici, pot fi şi indisciplinaţi, împrăştiaţi. Caută în permanenţă experienţe noi şi excitante, dar devin zăpăciţi şi epuizaţi datorită acestei alergături nesfârşite. Au probleme cu impulsivitatea şi superficialitatea. La cel mai sănătos nivel, tipul Şapte îşi canalizează talentele spre ţeluri valoroase, devenind fericit, împlinit, şi plin de recunoştinţă .

Tipul 8: Conducătorul. Cel căruia îi plac provocările. Puternic, dominator. Cei care aparţin tipului Opt sunt fiinţe pozitive, puternice, au încredere deplină în ele. Sunt protectori, ingenioși, hotărâţi, pot fi şi foarte mândri şi dominatori. Ei simt că trebuie să controleze totul, devenind agresivi şi încercând să intimideze. Au probleme cu apropierea reală de ceilalţi. La cel mai înalt nivel, sunt foarte stăpâni pe sine şi îşi folosesc puterea să îmbunătăţească vieţile celorlalţi. Sunt mărinimoşi, curajoşi, putând să devină mari personalităţi istorice.

Tipul 9: Pacificatorul. Mediatorul. Tipul calm, fără griji, mulţumit de sine. Sunt fiinţe primitoare, stabile,  de încredere. Sunt buni la suflet, calmi, îi sprijină pe cei din jur, dar sunt mult prea dispuşi să facă pe placul celorlalţi numai ca să evite scandalul. Ei doresc ca viaţa lor să se desfăşoare fără conflicte şi tind să se complacă în orice situaţie şi să minimalizeze orice tulburare care apare. Au probleme datorită faptului că sunt pasivi şi încăpăţânaţi. La nivelul de dezvoltare cel mai înalt, devin neînfricaţi, în stare să cuprindă totul, să împace oamenii şi să vindece conflictele dintre ei.

Eneagrama, acest  instrument fascinant de autocunoaştere şi dezvoltare personală  ne ajută să fim conştienţi de faptul că, deşi fiecare dintre noi este unic şi are un fel propriu de a vedea şi de a aborda situaţiile cu care se confruntă,  la un nivel mult mai profund al sufletului există "ceva" comun care ne uneşte şi în care ne regăsim. Acest mister unificator care se află în spatele vălului personalităţii noastre este chiar Esenţa noastră ultimă, scânteia divină care se află ascunsă în noi.



 

Recomanda acest articol

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to StumbleuponSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn