Învaţă să fii tu însăţi

invata sa fii tu insatiUşa biroului se deschide şi şeful îţi mai pune un vraf de dosare pe birou. Toate pentru azi! Ca de fiecare dată, nu ai puterea să-l refuzi...Te simţi vinovată, dar nu vezi nicio soluţie.

Prietena ta cea mai bună, vrea mereu să o ajuţi la cumpărături. Te-ai săturat! Ai şi tu ceva mai bun de făcut, nu? De data asta nu îi mai răspunzi la telefon şi dacă o să te întrebe ce s-a întâmplat îi spui că ai uitat să o suni înapoi.

Intri în casă încărcată de bagaje şi îţi vezi iubitul cum stă cu picioarele pe măsuţa din living. Ahh, cât te enervează chestia asta! Răbufneşti. Ţipi la el reproşându-i că nu-i pasă deloc de tine şi că dacă te-ar iubi s-ar purta altfel. Intri în dormitor trântind uşa.

 

Ţi se par cumva cunoscute situaţiile astea ? Te regăseşti în ele?
Dacă da, iată soluţia. Specialiştii în comunicare ne asigură că soluţia este să devii asertivă. Să comunici cu cei din jur şi să-ţi susţii punctul de vedere, fără să devii agresivă şi fără să-i răneşti pe ceilalţi. Învaţă să exprimi deschis ceea ce vrei, cu integritate şi onestitate. Acest lucru este posibil doar dacă ai o stare de respect şi consideraţie pentru propria persoană dar şi pentru de cei din jur.

V-aţi întrebat vreodată, ce gânduri subconştiente stau la baza neputinţei noastre de a spune Nu? Am acceptat de multe ori propuneri care nu aveau nici o legătură cu necesităţile noastre reale doar pentru a-i face pe plac celuilalt sau de teamă că imaginea noastră de fiinţă super amabilă va avea cumva de suferit sau chiar de teamă că El ne-ar putea părăsi.
Este uimitor, dar atunci când nu reuşim să refuzăm o propunere care nu ne e pe plac, ne supunem exagerat dorinţelor şi nevoilor celorlalţi şi ne desconsiderăm propriile drepturi. Acţionăm astfel „pentru a salva relaţia”, dar o astfel de atitudine creează tensiuni şi nemulţumiri ascunse care o vor sabota pe termen lung.

 

Nici atitudinea agresivă nu reprezintă o soluţie.
Crezi că reuşeşti să ai o comunicare adevărată folosind un ton ostil, ţipând sau reproşând una-alta? Vei crea numai conflicte şi animozităţi, şi o să-i sileşti pe ceilalţi să devină defensivi sau să intre în jocul tău pentru putere. Persoanele agresive nu ţin cont de sentimentele şi de drepturile celor din jur şi încearcă să obţină ceea ce-şi doresc prin intimidare şi forţă.

Comportamentul asertiv este calea de mijloc între cele două extreme: supunerea şi agresivitatea. Asta implică să ne exprimăm deschis sentimentele şi să spunem ceea ce gândim şi simţim cu o atitudine sinceră, onestă, fără să încercăm să-i constrângem în vreun fel pe ceilalţi şi fără să-i manipulăm sentimental pozând în rolul de victimă.

Sunt şi cazuri când o persoană nu-şi manifestă în mod deschis agresivitatea, altfel spus nutreşte o agresivitate mocnită. Acesta este un comportament de tip pasiv–agresiv. Când soţul are profunde resentimente faţă de soţia care-l controlează şi-l cicăleşte continuu, „uită” să-i îndeplinească şi cele mai banale dorinţe.

 

Nu te culpabiliza fără rost
Dacă vă este greu să refuzaţi , acordaţi-vă un anumit timp pentru a clarifica cum anume vreţi să răspundeţi. De ex: „Bine, o să mă gândesc, o să îţi dau răspunsul meu într-o oră”... sau atunci când vi se pare vouă potrivit, la sfârşitul zilei. Nu da prea multe explicaţii.

Scuzele exagerate te arată nesigură şi vulnerabilă. Evită să te culpabilizezi fără rost. Dacă relaţia este importantă pentru tine, poţi preciza limitele refuzului şi eventual motivele pentru care iei o asemenea hotărâre: „Sunt de acord să mergem la cumpărături, dar numai sâmbăta de la ora 11, când iubitul meu merge la sală”.

Foloseşte şi un limbaj nonverbal asertiv şi priveşte-ţi în ochi interlocutorul, vorbindu-i cu un ton calm şi echilibrat şi evitând pe cât se poate exploziile emoţionale. Spune-i sincer ce simţi şi ce-ai dori să se transforme: „Sunt supărată acum, şi aş dori ca tu să mă asculţi”.

Poate fi dificil să fii asertivă dacă nu-ţi dai seama ce simţi, ce doreşti sau ce nu doreşti. Dacă nu îţi dai seama ce simţi şi ce doreşti, discută cu o prietenă sau încearcă să-ţi clarifici gândurile şi sentimentele notându-le pe o coală de hârtie. Ceilalţi nu îţi pot citi gândurile ca să ştie ce-ţi doreşti, de aceea e bine să-ţi exprimi dorinţele şi cu voce tare.

Tot specialiştii în comunicare consideră că dacă ne-am evalua cu sinceritate drepturile, am accepta mult mai uşor şi punctul de vedere al celuilalt şi am fi mai deschişi negocierilor pentru a obţine un rezultat echitabil.
Poate nu ştiai, dar decalogul asertivităţii e valabil şi pentru tine: ai dreptul să fii fericită, să-ţi conştientizezi sentimentele, să te dezvolţi şi să evoluezi. Să te răzgândeşti, să spui ”nu ştiu” şi să refuzi solicitările nepotrivite. Ai dreptul să fii tu însăţi şi ai dreptul să-ţi stabileşti propriile priorităţi!

Simplu aşa-i? Rămâne doar să punem în practică toate aceste sfaturi şi să nu uităm că şi celălalt are aceleaşi drepturi ca şi noi...

 

Recomanda acest articol

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to StumbleuponSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn