Capcanele egoului

capcanele egouluiFiecare dintre noi suntem, indiferent de vârsta pe care o avem, înţelepţi în devenire, iar multitudinea şi varietatea de situaţii în care ne pune viaţa nu reprezintă nimic altceva decât ocazii unice pentru noi de a creşte din ce în ce mai mult.

 

Sursa tuturor suferinţelor noastre este Ego-ul
Cercetătoarea în psihologie Luce Bertrand consideră că sursa tuturor suferinţelor noastre este Ego-ul. A învăţa să recunoaştem ego-ul în spatele aparenţelor sale înşelătoare este necesar pentru a evita rătăcirea îndelungată pe căi ce nu ne vor conduce niciodată la ţelul propus.

Dacă este adevărat că nu utilizăm în general decât o mică parte din inteligenţa noastră, tot atât de adevărat este că folosim chiar mult mai puţin din potenţialul nostru sufletesc, adevărata noastră valoare.

Majoritatea dintre noi ne formăm personalitatea aderând la anumite credinţe şi convingeri care nu ne aparţin, pe care le preluăm de la diferiţi alţi oameni pe care îi considerăm importanţi din viaţa noastră. A şti că acesta este un mod de formare a personalităţii bazat pe neîncredere în sine şi fundamentat pe propriile temeri poate fi de un real folos şi poate conduce la adevărate revoluţii interioare.

 

Aveţi încredere în voi înşivă, fiecare om are din abundenţă tot ceea ce are nevoie!
Căutând cu disperare aprobarea celorlalţi, nu facem decât să întărim credinţa că valoarea noastră vine din exterior şi de la ceilalţi; iar aceasta este una dintre credinţele care au dat naştere la cele mai mari suferinţe. Valoarea adevărată a fiecărui om se află în inima sa.

Lăsaţi-vă câteva momente libere, de linişte, pentru a medita, pentru a vă asculta vocea interioară, faţă în faţă cu voi înşivă. Acordaţi-vă pe cât posibil acest răgaz zilnic, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră.

Respiraţi profund şi calm; eliminaţi din gând orice fel de griji. Destindeţi-vă, profitaţi de aceste momente privilegiate în care sunteţi faţă în faţă cu voi înşivă.

 

“Tu eşti iubirea însăşi - atunci când nu te temi”
Fiecare om are o lecţie pe care trebuie să o înveţe de la ceilalţi şi de asemenea o lecţie de dăruit celorlalţi; şi asta se petrece indiferent de vârstă. Mici sau mari, toţi suntem la fel de importanţi la nivelul cel mai profund al esenţei noastre.

 

Suntem precum verigile egale ale unui lanţ
Omul obişnuit pare a duce permanent o luptă, al cărei ţel final să fie recunoaşterea valorii sale de un sistem exterior lui – de exemplu în cadrul familiei, al relaţiei de iubire sau în domeniul profesional –, iar aceasta conduce la o nesfârşită competiţie, o întrecere cu oamenii din jurul nostru.

Aceasta este boală ego-ului din care se nasc toate suferinţele noastre, pentru că suferinţa apare cu adevărat abia atunci când intrăm în competiţie.

Să luăm exemplul unui mic băieţel care îşi doreşte ca mama să îl iubească mai mult decât pe sora sa. El va suferi de fiecare dată când mama îşi va lăuda fiica, când îi va cumpăra acesteia diferite lucruri, când îi va acorda atenţie, chiar dacă şi el are parte de aceeaşi atenţie maternă.

În suferinţa sa, el va reacţiona negativist, uneori lipsindu-se de ceea ce îşi doreşte cel mai mult. Este posibil ca el să refuze manifestările de afecţiune tocmai pentru a-şi exprima frustrarea. El va suferi mult din cauza ego-ului său care îl împiedică să aibă acces nu doar la iubirea mamei sale, care este totuşi prezentă, ci de asemenea la întregul potenţial al iubirii existente în fiinţa sa. De ce? Pentru că ego-ul său îi întreţine teama; şi astfel se petrece în toate cazurile în momentul în care ne lăsăm manipulaţi sau conduşi de ego. Băieţelului îi este teamă că mama sa nu îl va mai iubi dacă îi poartă de grijă şi surorii sale.

 

Iluziile sunt împărăţia eu-ului limitat
În acelaşi mod, apare teama şi în relaţiile dintre adulţi, spre exemplu în cazul anumitor cupluri.   Astfel apar gelozia, posesivitatea, apoi invidia, răzbunarea, agresivitatea şi în cele din urmă izolarea.

 

Ego-ul este ”alergic” la fericire
El este foarte convingător şi foarte abil, deoarece deţine arta de a atinge coardele cele mai sensibile ale omului. El creează iluzia cu ajutorul ”agenţilor” aflaţi în serviciul său, care ne ademenesc cu fantasmele cele mai extravagante din acel domeniu sau aspect al vieţii noastre la care suntem cel mai mult sensibili.

 

Ego-ul vorbeşte limbajele cele mai incitante
Ego-ul vorbeşte limbajele cele mai incitante: cel al banilor, cel sexual,   cel al puterii şi cel al superficialităţii. El promite marea cu sarea; şi totuşi ne aduce mereu în situaţii sau relaţii nefaste sau periculoase, care nu conduc decât la neînţelegeri şi suferinţe. El este specialistul sentimentelor pasionale, otrăvitoare, închisoare unde nu există tihnă, pace sau seninătate.

Ego-ul nu dispune de aceşti termeni; dimpotrivă, el ne amăgeşte făcându-ne să nu atingem extraordinarul, pasionalul, înaltul. Ne vorbeşte de înălţimi, dar niciodată nu ne deschide calea spre ele; nu ne spune niciodată că după euforia iluziilor, există căderea liberă.

Nici nu spune că lăcomia, dorinţele egotice sau senzualitatea necontrolată nu reprezintă acte ale iubirii, ci ale posesivităţii. Nu ne vorbeşte despre preţul piperat pe care trebuie să-l plătim pentru plăcerile care provin din aceste relaţii dăunătoare, pe care le plătim în cele din urmă prin lacrimile noastre, prin suferinţă şi amărăciune şi nu ne spune nimic nici despre timpul, nici despre încercările prin care trebuie să trecem pentru a ne elibera. Paradisurile lui sunt artificiale şi foarte curând îşi arată asemănarea cu infernul.

Când suntem puşi în faţa unei duble alegeri trebuie să ştim să recunoaştem cum acţionează ”agenţii” ego-ului: în general, cea mai bună alegere pentru noi este cea care presupune din partea noastră depăşirea unor dificultăţi şi depunerea anumitor eforturi.

Dar nu aceasta este calea propusă de ego; prea puţin contează cât aer suflăm într-un balon, el va sfârşi întotdeauna prin a se dezumfla; mai mult, dacă suflăm prea mult, balonul se va sparge sub privirile noastre. Baloanele reprezintă întotdeauna iluzii, iar iluziile sunt împărăţia ego-ului.

 

Mulţi oameni cad în capcană spunându-şi că ei vor face totul mai bine ca ceilalţi
Mulți oameni își spun că ei nu vor trăi viaţa monotonă a părinţilor lor, nu se vor mulţumi cu un salariu obişnuit, nu vor îndura suferinţele prin care au trecut ai săi, nu-şi vor creşte copiii aşa cum au fost ei crescuţi. Ei sunt victimele preferate ale ego-ului.

Bineînţeles că nu este nimic rău în a dori să te înconjori şi să te deschizi faţă de abundenţă şi prosperitate la toate nivelele. Capcana este să rămâi în ”a avea” în defavoarea lui ”a fi”.

Personalitatea axată pe ”a avea” se limitează la aparenţe şi la material. Ea are în general nevoie de zgomot şi de un du-te-vino continuu pentru a se sustrage vidului sau stării de gol sufletesc pe care o creează. Puţin contează la ce sumă se ridică bunurile sale, interesul său pentru aceste bunuri este de scurtă durată, pentru că nici o posesiune exterioară nu poate umple golul interior.

Fiinţa axată pe ”a fi” este mult mai bogată interior şi ţelul său principal este evoluţia spirituală şi dobândirea unei stări profunde de pace şi seninătate interioară. El nu este neapărat nici pustnic sau sărac, dar el nu se identifică cu ceea ce are, ci cu ceea ce este. Ritmul său de viaţă este mult mai calm, iar el caută momentele de linişte pentru a-şi asculta vocea interioară.

În ”a avea” noi acumulăm valori; în ”a fi” noi ne recunoaştem valoarea proprie.

 

Recomanda acest articol

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to StumbleuponSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn