Descifrează secretul bărbatului adevarat (I)

descifreaza secretul barbatului adevaratFiecare bărbat visează în taină să devină bărbatul ideal
Pentru că acesta este apreciat şi căutat de femei, sigur pe sine, capabil să trăiască viaţa fericit. Ceilalţi îl respectă, iar când vorbeşte, cuvintele sale contează pentru ei. Vedem mulţi care fac eforturi să descopere acest bărbat ideal în personaje cinematografice sau pe stradă, dar ele sunt insuficiente.

 

Atunci ce îl scoate pe bărbat din „anonimat “?
Frizura rebelă? Hainele tip semnal de alarmă? Privirea a la Brad Pitt? Eticheta, manierele? Câte puţin din fiecare? Un bărbat place nu numai dacă înfăţişarea lui atrage, ci şi dacă este inteligent, echilibrat şi înţelept. Şi mai presus de orice, un bărbat este fericit dacă are o conştiinţă vie, atotcuprinzătoare, care îi permite să fie cu adevărat prezent în propria sa viaţă.

Dar mai este ceva important. Femeile nu-i spun întotdeauna pe nume, dar întotdeauna îl percep: impulsul erotic. Dacă bărbatul are forţă sexuală mare, puterea sa de fascinaţie este extraordinară. Dar este valabil numai pentru cei care stăpânesc energia erotică. Doar atunci când energia sexuală este sub control şi e considerabilă, bărbatul devine fascinant.

Altfel, dacă energia amoroasă este mare şi el nu învaţă să o controleze, mai devreme sau mai târziu deviază de la drumul care îl poate conduce spre superlativul din sine însuşi. Există etape ale traiectoriei de la un bărbat neînsemnat la unul plin de vigoare, fericit, fascinant, desăvârşit. „Energia erotică este una din cheile uşii “, spune învăţătura tantrică.

 

Dacă vrei să fii călare pe tigru...
La întrebarea „Şi aşa e bine, de ce să controlăm energia sexuală, ce să ne mai batem capul? “, am găsit câteva răspunsuri. Pentru că, mai întâi, unei femei îi place mai mult să facă dragoste 3 ore şi să fie fericită, decât 5 minute şi să fie nefericită. Apoi, pentru că o femeie nu va mai fi frustrată, tristă, nehotărâtă, ci se va deschide afectiv atunci când are încredere în bărbat.

Nu va mai exista teamă că ea visează prea mult şi în taină la altul. Pentru că nu mai survin în viaţa amoroasă blazarea, plictiseala, chinurile zadarnice ale andropauzei sau menopauzei, pentru că stările resimţite în timpul întâlnirilor amoroase vor dezvălui şi în ea, şi în el, adevăratele  fiinţe de lumină. Vei fi mai fericit și mai plin de energie, forța ta masculină va crește pe zi ce trece și te vei simți de neînvins.

 

Traseul pe care îl parcurge un bărbat pentru a găsi toate acestea este marcat de câteva puncte-cheie:
•  conştientizarea impulsului sexual;

•  sesizarea manifestării impulsului de a interacţiona sexual;

•  învăţarea procedeelor de control propriu-zis al energiei sexuale;

•  transfigurarea ca metodă de transformare a calităţii energiei sexuale;

•  reorientarea energiei sexuale în exces în scopuri nonsexuale;

•  cercetarea asupra „sursei “energiei amoroase.

 

Ce înseamnă să ne conştientizăm impulsul sexual?
Nimic mai simplu, ar spune unii. Înregistrăm intensitatea şi natura propriei pulsiuni sexuale. Dar pentru a deveni conştienţi de asta, este necesar un antrenament care poate să dureze câteva săptămâni sau luni, de la om la om. 

„Prima dată când mi-am pus problema conştientizării impulsului sexual am avut o surpriză de proporţii. Eram şocat, întotdeauna crezusem că îmi controlez pulsiunea sexuală, libidoul, dar, de fapt, de cele mai multe ori eram manevrat de valurile de energie erotică ce se năşteau sau se stingeau în funcţie de femeile pe care le observăm, chiar pe stradă. Parcă eram o barcă de hârtie pe apă.” (I.R., economist)

„Da, înţeleg ce spui. Să admiri o femeie frumoasă e plăcut şi face parte din viaţă. Nevoia aceasta e în noi; cred că tuturor bărbaţilor le plac femeile frumoase, asta înseamnă să-ţi conştientizezi impulsul sexual, nu?” (A.D., student)

„Stai, cum adică, dom’le? Cum vine asta, conştientizarea impulsului sexual? Ce, nu-i de ajuns că fac atâtea să rezist, că vezi ce-i în jurul nostru, ce grea e viaţa, te-mbolnăveşti, acu’ trebuie să mă şi gândesc la asta? Fugi, dom’le, că nu ştii ce vorbeşti... “(A.F., muncitor)

„E adevărat, n-am făcut acest lucru foarte organizat, dar e o idee excelentă s-o fac de acum încolo. Libidoul meu e bun, îmi spuneam, şi asta a contat pentru mine mulţi ani până acum...” (M.D., contabil)

Da, vorbim despre continenţa amoroasă, despre cum ar trebui abordată prima fază. Din ce în ce mai mulţi bărbaţi reuşesc destul de uşor retenţia substanţei seminale în timpul actului amoros. Sigur, exersarea muşchiului PB (pubococcigian) zilnic, o alimentaţie mai puţin afrodiziacă în perioada de început a antrenamentului, menţinerea unei vitalităţi bune dau în câteva luni rezultate vizibile.

Problema e că după ce s-a ajuns la stăpânirea ejaculării, după o anumită perioadă de timp, unii bărbaţi ajung să se confrunte din nou cu pierderea substanţei seminale, deşi nu s-au abătut de la programul de antrenament. Alţii nu reuşesc să treacă de nepoftitele poluţii nocturne şi îngroaşă rândurile celor pentru care continenţa începe des cu ziua numărul unu. Şi atunci? De unde regresul? De ce apar aceste situaţii? De ce nu reuşeşte bărbatul să rămână, aşa cum spun maeştrii orientali, călare pe tigru?

Răspunsul e banal de simplu: din antrenament lipseşte ceva. Ce lipseşte? Să vedem...

 

... Ieşi de pe pilot automat
Mintea este „ochiul” prin care privim şi analizăm lumea. Impresiile pe care le păstrăm, deşi nu le dăm prea mare atenţie, lăsându-le undeva în umbră, nu dispar, ci încep să îşi ia existenţa pe cont propriu. Scenariul e cam aşa: „Ce zici, frumoasă femeie, nu? “. „Superfrumoasă, ce mai!...”.

Minţile celor doi bărbaţi sunt acum pline cu imaginea fermecătoarei, într-o mai clară sau mai neclară uniune senzual-sexuală. Întorc capetele fericiţi după ea, zâmbete lungi, se simt bărbaţi, ar putea scrie un roman cu aventurile amoroase împreună cu juna superbă, gata, a trecut, mintea se reîntoarce în sânul familiei, la verzile şi uscatele ei. Cel puţin aşa credem. În realitate, preafrumoasa îşi continuă viaţa în mintea privitorului neatent la detalii, ca o Cenuşăreasă, pe care nimeni nu o bagă în seamă. Cu vremea, impulsurile înregistrate de la Cenuşăresele care mai de care mai apetisante se traduc într-o intensă dorinţă erotică pe care mulţi dintre bărbaţi o consumă în stare de inconştienţă, în timpul unei poluţii nocturne.

Şi atunci? Ne legăm la ochi? Depăşirea unui obstacol nu se face prin negarea sa, după modelul atât de îndrăgitului cap de struţ în nisip. Trebuie să devenim mai întâi conştienţi de acest impuls sexual, ca şi cum am fi la film. La un film cu noi, cei care învăţăm prima etapă a continenţei amoroase; acesta e începutul pentru toţi cei care până acum au păşit cu adevărat pe această cale. Trebuie să observăm ce ni se petrece când privim o femeie frumoasă, de care ne simţim atraşi, trebuie să observăm.

Dacă în prima fază primeam ceva din afară, să vedem acum care este răspunsul nostru. Este timpul să sesizăm stereotipia reacţiilor personale la un stimul erotic exterior.   Instinctul funcţionează adesea mecanic în momentul când bărbatul observă o femeie încântătoare. Energia să erotică intră în efervescenţă şi trece pe pilot automat.

A devenit o obişnuinţă să-şi explice: „mă simt atras “şi spune desigur un adevăr, pentru că, în realitate, energia erotică îşi face treaba fără el, folosind şabloanele şi fanteziile din mintea sa. Bărbatul este atras. Nu se duce, pentru că aşa decide el. Când într-un târziu ajunge şi raţiunea la locul faptei, energia amoroasă e demult la treabă şi confecţionează o nouă senzaţie amoroasă subtilă.

(va urma)

 

Recomanda acest articol

Submit to DeliciousSubmit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to StumbleuponSubmit to TechnoratiSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn